Compasiune națională

Flori și lacrimi pe sicriul lui Marian Cozma



Prieteni, handbaliști sau oameni simpli au ținut să pună o floare pe sicriul lui Marian Cozma
Prieteni, handbaliști sau oameni simpli au ținut să pună o floare pe sicriul lui Marian Cozma

Câteva sute de persoane au participat, marți după-amiază, la o slujbă religioasă în memoria sportivului Marian Cozma, care a fost oficiată la intrarea în țară prin vama arădeană Nădlac a cortegiului funerar, transmite corespondentul MEDIAFAX. La sosirea cortegiului în România, familia Cozma a fost întâmpinată de aproximativ două sute de suporteri ai Handbal Club Arad, dar și de localnici din Nădlac, reprezentanți ai Prefecturii Arad și ai autorităților județene.
În memoria sportivului, a fost organizată o ceremonie religioasă de aproximativ 15 minute chiar în punctul de frontieră Nădlac, iar familia a primit condoleanțe din partea a zeci de participanți la slujbă și din partea autorităților.
Cortegiul este escortat de mașini ale Poliției Române, iar în orașul Nădlac localnicii au aruncat cu flori peste mașina funerară, care se îndreaptă spre Arad-Deva pe DN 7.
Componentul naționalei României și al formației ungare MKB Veszprem, Marian Cozma, a fost înjunghiat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un restaurant din orașul unde juca, în altercație fiind implicați și alți doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum și croatul Ivan Pesic.
Handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care și-a pierdut viața. Coechipierii săi au fost transportați la spital, cu răni serioase, tot prin înjunghiere. Marian Cozma, care a participat cu naționala României la Campionatul Mondial din Croația, a debutat în reprezentativă în 2002, într-un meci împotriva Belarus. Înainte de transferul la Veszprem din 2006, Marian Cozma a evoluat la Dinamo București.
Handbalistul Marian Cozma va fi înmormântat, vineri, la cimitirul Pipera din Capitală.
Premiu pentru prinderea unuia dintre ucigași
Poliția maghiară a stabilit un premiu de un milion de forinți (circa 3.500 de euro) ce va fi acordat persoanei care va oferi informații care să ajute la arestarea lui Sztojka Ivan, suspect în cazul asasinării handbalistului român Marian Cozma, informează presa maghiară.
Potrivit hirado.hu, poliția a alocat un număr special unde se poate suna pentru a oferi date despre suspectul aflat încă în libertate. De asemenea, pot fi folosite în această situație și numerele scurte 112 și 107.
Autoritățile maghiare au dat în urmărire internațională trei suspecți în cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma, doi dintre ei, Gyozo Nemeth și Sandor Raffael, fiind reținuți duminică seară, în Austria. Al treilea suspect, Sztojka Ivan, se află încă în libertatea.
Un oficial de rang înalt din cadrul poliției din Veszprem a declarat, luni, la televiziunea publică din Ungaria, că handbalistul Marian Cozma a fost înjunghiat mortal de Raffael Sandor.
Maestru emerit al sportului, postmortem
Ministrul Tineretului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi, a declarat că handbalistul Marian Cozma, va primi, prin excepție, după propunerea înaintată de Federația Română de Handbal, titlul de Maestru Emerit al Sportului.
„La propunerea Federației Române de Handbal, Ministerul Tineretului și Sportului îi va acorda, prin excepție, fostului handbalist Marian Cozma, titlul de Maestru Emerit al Sportului”, a spus Ridzi.



Recomandări

Nu mai puțin de 78 de tricouri ale unor mari sportivi se află în plină licitație caritabilă pe pagina de Facebook Clubul Sportiv Universitar din Suceava

Sportivii din țara noastră au aderat în număr mare la această licuație caritabilă, dovedindu-se solidari cu populația Sucevei
Sportivii din țara noastră au aderat în număr mare la această licuație caritabilă, dovedindu-se solidari cu populația Sucevei