Firmele vor putea emite facturi în format electronic după ce își vor omologa sistemele informatice destinate acestui tip de operațiune la Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației (ANRCTI), în baza unei proceduri care va fi adoptată de instituție.
Procedura de verificare și omologare a sistemelor informatice destinate operațiunilor de emitere a facturilor în formă electronică a fost prezentată de ANRCTI într-un proiect de decizie publicat spre consultare publică.
Potrivit Legii 260/2007 privind înregistrarea operațiunilor comerciale prin mijloace electronice, sistemele informatice destinate operațiunilor de emitere a facturilor în formă electronică pot fi utilizate numai dacă sunt omologate în prealabil de către ANRCTI.
Proiectul de decizie stabilește o procedură simplă de omologare, pe baza unei opinii de audit emise de un terț independent, care va atesta că sistemul informatic asigură integritatea, confidențialitatea și disponibilitatea datelor din sistem.
Omologarea va putea fi refuzată sau retrasă în cazul în care ANRCTI constată că cerințele minime de securitate prevăzute în această decizie nu sunt respectate.
Proiectul de decizie stabilește și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească auditorii independenți.
De asemenea, proiectul de decizie stabilește cerințele minimale de performanță și securitate cu privire la sistemele informatice utilizate de persoanele care emit, transmit sau arhivează facturi, chitanțe și bonuri fiscale în formă electronică, a căror respectare va fi verificată prin intermediul procesului de omologare.
Printre beneficiile utilizării facturării electronice se numără scăderea costurilor, creșterea nivelului de securitate si de confidențialitate a documentelor, eficientizarea proceselor prin eliminarea suportului de hârtie și a eforturilor pe care le presupune stocarea și transmiterea documentelor pe suport de hârtie.
Proiectul de decizie poate fi consultat pe pagina de Internet a ANRCTI, persoanele interesate fiind invitate să formuleze și să transmită observații și propuneri până la data de 13 martie.
ANRCTI este instituția independentă de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și echipamentelor terminale de comunicații electronice, inclusiv din punctul de vedere al compatibilității electromagnetice, tehnologiei informației și serviciilor poștale.