Au încheiat unul după altul contracte pentru mii de uniforme școlare, fără a verifica dacă societatea pe care au ales-o prezintă vreo garanție. Cam aceasta este concluzia care se poate trage în privința imensului scandal izbucnit în mai multe școli importante din județul Suceava după ce părinții a mii de elevi au achitat sume în avans pentru uniforme școlare, iar acestea nu au mai ajuns la copii, ori, dacă au ajuns, sunt de calitate foarte proastă.
După cum am relatat pe larg în ediția din weekend a ziarului nostru, firma implicată în acest scandal se numește SC Wuniforms Company SRL și își are sediul în satul 1 Decembrie, comuna Banca, județul Vaslui. Printre școlile care au semnat contracte cu această firmă se numără Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret.
Rețeta firmei a fost simplă. Reprezentanții acesteia au mers în școli la serbări sau momente aniversare și au prezentat mai multe uniforme de o calitate foarte bună și la un preț avantajos. Cu uniforme donate pentru cazuri sociale și alte facilități de acest gen, reprezentanții SC Wuniforms Company SRL au câștigat încrederea clienților și au încheiat contract după contract. S-au încheiat convenții cu comitetele de părinți, convenții girate de directorii școlilor, s-au plătit sume în avans pentru uniforme, de la fiecare elev s-au luat măsurători pentru vestimentație, după care, odată cu debutul anului școlar, reprezentanții firmei cu sediul în Vaslui nu au mai putut fi contactați.
Uniforme proaste trimise cu întârziere sau deloc
În cazul unor licee, uniformele au fost trimise cu mare întârziere. Nu întârzierea a fost însă principala problemă, ci calitatea acestora. Conform directorului Colegiului „Ștefan cel Mare” Suceava, Dan Popescu, uniformele pe care le-au primit elevii din școala sa nu sunt pe mărimile solicitate de aceștia și, în plus, calitatea acestora este mult inferioară celei prezentate inițial.
În cazul Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, comanda a și fost refuzată, mai ales că reprezentanții firmei nici nu au venit să facă retușurile necesare, așa cum s-au angajat inițial, inclusiv prin contract.
„Știam deja de la domnul director Popescu (n.r. directorul Colegiului Național „Ștefan cel Mare”) că uniformele pe care le trimit ei sunt foarte proaste, așa că am refuzat să preluăm comanda. I-am spus patronului să-mi trimită mai întâi câteva uniforme, pentru a vedea dacă au criteriul necesar de calitate. Au trimis două… parcă erau cusute de babe chioare, erau încrețite, extrem de proaste”, a relatat directorul colegiului, Marian Olaru.
La alte unități de învățământ, Liceul cu Program Sportiv Suceava ori Colegiul „Lațcu Vodă”, uniformele, după cum au precizat directorii școlilor, nu au ajuns nici până astăzi, iar reprezentanții firmei nu pot fi contactați pe nici o cale.
Sediul firmei, în casa tatălui patronului
Poliția municipiului Rădăuți are înregistrate două plângeri împotriva firmei Wuniforms Company, una de la conducerea Colegiului Hurmuzachi și una de la conducerea Școlii Generale Nr. 2 Rădăuți, de unde s-au făcut, de asemenea, comenzi spre firma cu sediul în Vaslui.
Lucrătorii de la Biroul de Investigare a Fraudelor au deschis un dosar penal și au demarat cercetări, deocamdată fără a fi începută urmărirea penală.
Anchetatorii au stabilit că sediul firmei este în casa tatălui administratorului, în satul 1 Decembrie, însă acolo nu se desfășoară nici o activitate comercială.
Polițiștii au găsit șase mașini de cusut
Comisarul-șef Eugen Rotaru, șeful Poliției municipiului Rădăuți, a precizat că singurul punct de lucru identificat al societății este în municipiul Suceava, într-un atelier mic în care se găsesc șase mașini de cusut. Atât și nimic mai mult.
Surse judiciare mărturisesc că cercetarea va fi anevoioasă, în condițiile care societatea există și are ca activitate comercială confecționarea de uniforme, astfel că nu poate fi demarată cercetarea penală pentru infracțiunea de înșelăciune, ci pentru nerespectarea clauzelor din contractele comerciale încheiate cu școlile, condiții în care prejudiciul este greu de recuperat.
La Colegiul Hurmuzachi sumele date de părinți în contul avansului se cifrează la 24.600 de lei, în timp ce la Colegiul Economic din Suceava se vorbește de un prejudiciu de patru ori mai mare, existând în jur de o mie de comenzi.
Deranjant în tot acest scandal este că nimeni nu a sesizat din timp că societatea cu care s-a încheiat contractul nu prezintă garanții pentru a-și onora obligațiile.
Reprezentanții Wuniforms Company nu au putut fi contactați de reporterii Monitorul de Suceava, în vederea exprimării unui punct de vedere.
Fantomă
Firma care a tras țepe cu uniforme școlare are o „fabrică” cu șase mașini de cusut
