Finanțele și BNR îndeamnă firmele și populația să discute cu creditorii când au probleme financiare



Finanțele, BNR și alte instituții au elaborat două ghiduri pentru restructurarea extrajudiciară a obligațiilor firmelor și creditelor garantate cu ipotecă ale populației, care recomandă, printre altele, discutarea cu creditorii a opțiunilor existente atunci când se întâmpină probleme financiare.
În cadrul programului de împrumut încheiat de Banca Mondială cu România este prevăzută condiționalitatea referitoare la elaborarea unui ghid pentru restructurarea extrajudiciară a împrumuturilor cu garanții ipotecare, precum și a unui ghid pentru restructurarea extrajudiciară a obligațiilor societăților comerciale.
Cele două ghiduri stabilesc principiile pentru derularea negocierilor dintre firmele debitoare, respectiv persoanele care întâmpină dificultăți financiare, și creditorii acestora în scopul restructurării datoriilor, respectiv a creditelor garantate cu ipoteci.
Printre principiile de desfășurare a negocierilor extrajudiciare se numără, atât în cazul firmelor, cât și cel al populației, faptul că negocierea voluntară extrajudiciară de restructurare a obligațiilor, respectiv a creditelor cu garanții ipotecare, este o concesie, nu un drept, precum și buna credință care trebuie să însoțească negocierile în scopul găsirii unei soluții.
„Este un principiu general acceptat în plan internațional că restructurările realizate în afara procedurilor judiciare de insolvență aduc foarte multe beneficii celor implicați, ele fiind mult mai
flexibile și eficiente decât cele judiciare. Tocmai de aceea, înainte ca un caz de insolvență să fie dedus soluționării unei instanțe judecătorești, o opțiune ce poate sta la îndemâna debitorilor si creditorilor este aceea de a ajunge la o soluție informală sau o restructurare financiară prin negocieri extrajudiciare, în care ambele părți încearcă să ajungă la un acord prin care să se modifice termenii obligației și să se permită debitorului să își continue în mod normal activitatea economică”, Restructurarea extrajudiciară permite continuarea activității firmelor viabile, care pot să treacă cu succes de perioadele în care se confruntă cu dificultăți financiare, dar și reducerea pierderilor instituțiilor financiare și a altor creditori.
Totodată, restructurarea extrajudiciară duce la reducerea volumului de activitate a instanțelor judecătorești, este mai eficientă decât procedurile judiciare datorită termenelor de soluționare mai scurte și ratelor de recuperare mai mari și contribuie la dezvoltarea încrederii în corectitudinea, tranparența și nivelul de asumare a răspunderii în rândul comunității de afaceri.
Ghidul mai descrie tipurile de negocieri extrajudiciare și diferențele între negocierile voluntare de restructurare extrajudiciară și procedurile formale de insolvență și pre-insolvență.
„Scopul prezentelor recomandări este de a stabili principii pentru a da posibilitatea împrumutaților aflați în dificultate financiară să își îndeplinească obligațiile contractuale și a preveni pe cât posibil
situațiile de executare silită a garanțiilor ipotecare, care presupun de regulă o procedură îndelungată și costisitoare pentru împrumutător”, se arată în ghidul pentru restructurarea extrajudiciară a împrumuturilor cu garanții ipotecare.
În cazul creditelor garantate prin ipotecă asupra unui bun imobil, Finanțele și BNR recomandă persoanelor fizice care au contractat astfel de împrumuturi să contacteze creditorul în cel mai scurt timp posibil de la intervenirea situației de dificultate financiară pentru a arăta cauzele întârzerilor la plată, întrucât finanțatorii pot fi mai deschiși să găsească o soluție înainte de lua măsuri de executare silită.
La negocieri, împrumutatul va furniza instituției de credit toate informațiile necesare, care pot include veniturile sale periodice și alte surse financiare, conturi de economii, investiții, condițiile actuale de angajare profesională, surse de venituri ale gospodăriei și perspective de angajare, pentru a permite o evaluare corespunzătoare a situației sale financiare.
Dacă se ajunge la restructurarea creditului, propunerea de restructurare trebuie să aibă la bază un grafic de rambursare realizabil și rezonabil, conform metodei de restructurare agreată cu împrumutatul și prevăzută în normele interne ale creditorului.
În cazul în care împrumutatul și creditorul au convenit asupra unei soluții de restructurare, iar termenii și condițiile acordului sunt respectați în întregime, instituția de credit nu va iniția sau continua acțiuni judiciare în vederea executării silite a garanției ipotecare, cu excepția cazului în care împotriva respectivei persoane a fost deja inițiată de un alt creditor această procedură.
Ghidul pentru restructurarea extrajudiciară a obligațiilor societăților comerciale a fost elaborat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Banca Națională a României, iar cel pentru restructurarea creditelor populației de către Ministerul Finanțelor, în colaborare cu banca centrală și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Ambele ghiduri au fost elaborate cu asistență tehnică din partea Băncii Mondiale și în urma consultării Asociației Române a Băncilor și a Asociației Societăților Financiare din România.