Finanțele au împrumutat 700 de milioane de lei pe zece ani, la un randament mediu de 7% pe an



Ministerul Finanțelor Publice a atras 700 de milioane de lei prin vânzarea de obligațiuni pe termen de zece ani, cu un randament mediu de 7% pe an, oferta băncilor fiind de 1,51 miliarde lei, mai mult decât dublu față de valoarea programată.
Licitația reprezintă o redeschidere a unei emisiuni lansate în 2007, astfel că titlurile vor avea scadență în 2017.
Operațiunea de joi este a doua licitație din acest an organizată pentru titluri cu scadența mai mare de cinci ani, după ce în aprilie, Finanțele au vândut pentru prima dată după doi ani și patru luni titluri pe 10 ani, reușind să împrumute 700 de milioane de lei cu un randament de 7,02% pe an, tot prin redeschiderea emisiunii din 2007.
Randamentul maxim acceptat la licitația de joi a fost de 7,02% pe an, similar mediei de la emisiunea din aprilie.
Trezoreria statului a programat pentru luna mai să atragă de la băncile comerciale 4,5 miliarde de lei, dar a reușit să împrumute numai 2,53 miliarde de lei.
Suma totală pe care Ministerul Finanțelor a împrumutat-o de la începutul anului prin vânzarea de titluri de stat este de 19,82 miliarde de lei.