La ședința ținută sâmbătă cu delegații echipelor din ligile a IV-a și a V-a, oficialii de la Asociația Județeană de Fotbal au anunțat programul sezonului competițional de primăvară. Astfel, returul Ligii a IV-a va începe pe data de 1 martie și se va încheia pe 7 iunie. Cu o săptămână mai devreme va lua startul și Liga a V-a, însă numai Seriile I și II-a, pentru că în Seria a III-a, acolo unde numărul echipelor este mai redus, competiția se va relua abia pe 5 aprilie.
Tot sâmbătă, s-au tras la sorți și meciurile din semifinalele Cupei României la fotbal, faza județeană. Astfel, pe 23 martie se confrunta FC Marginea cu Unirea Boroaia și Rapid III Suceava cu Dorna Vatra Dornei. Învingătoarele se vor califica automat pentru finala competiției, care, cel mai probabil, va fi găzduită de stadionul Areni.





