Fetița de doi ani din comuna botoșăneană Cordăreni, dată dispărută în urmă cu două săptămâni, a cărei mamă s-a sinucis, a fost găsită moartă într-o râpă la un kilometru distanță de casă, transmite www.stirileprotv.ro.
Cei care i-au descoperit trupul Denisei Suru sunt doi bărbați, alertați de copiii lor. Acum două zile, cei mici au văzut câteva hăinuțe în zonă.
Fetița era pe jumătate dezbrăcată, îi lipseau pantalonii.
Medicii legiști au luat cadavrul copilei, urmând să stabilească dacă Denisa a fost agresată.
Câinii specializați în depistarea cadavrelor au trecut chiar pe lângă zona unde a fost descoperit trupul fetiței de doi ani din comuna botoșăneană Cordăreni, dată dispărută în urmă cu două săptămâni și a cărei mamă s-a sinucis, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit șefului IJP Botoșani, comisar șef Viorel Șerbănoiu, cadavrul fetiței era acoperit de foarte multă verdeață și era bine conservat.
El a spus că este ciudat că, deși câinii specializați în depistarea cadavrelor au trecut prin zonă, aceștia nu au identificat cadavrul fetiței.
„Nu putem pune decât pe seama faptului că trupul fetiței era foarte bine conservat. În prăpastie era foarte multă verdeață, iar temperatura de afară a fost destul de scăzut în ultima perioadă”, a spus șeful IPJ Botoșani.
El a menționat că se așteaptă rezultatul examenului medico-legal în vederea continuării cercetărilor.
Mama Denisei, care s-a sinucis, în 16 octombrie, aruncându-se într-o fântână din comuna botoșăneană Cordăreni, după o discuție de câteva ore cu polițiștii, era principalul suspect în acest caz, fiind instabilă în declarații, susținea șeful IPJ Botoșani, Viorel Șerbănoiu.
„Mama fetiței era principala suspectă. Era instabilă în declarații, iar noi am mers pe două variante: cea de înstrăinare a fetiței de către mamă și varianta omorului. Audierile, de fapt confruntările cu polițiștii, au început în cursul zilei de ieri (n.r. – joi), când a fost făcut un interviu psihologic, iar astăzi (n.r. – vineri) de dimineață, polițiștii au urmat traseul indicat de mamă. Nu am găsit nimic”, susținea comisarul șef Viorel Șerbănoiu, inspector șef al IJP Botoșani, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit aceleiași surse, după audieri Alina Suru a fost lăsată să plece acasă, iar în drum, la aproximativ 800 de metri de casă, s-a aruncat într-o fântână de pe marginea drumului.
„A fost văzută de câțiva localnici, însă nu au avut timp să intervină. A fost sesizat Parchetul în acest sens, ei au preluat cazul având competențe. Ne facem în continuare o strategie pentru a identifica un eventual cadavru sau să găsim fata în cazul în care aceasta a fost înstrăinată”, a mai declarat Viorel Șerbănoiu.
Potrivit unor surse din Poliție, femeia, în vârstă de 20 de ani, era însărcinată în luna a cincea, iar în 16 octombrie s-a aflat la sediul Poliției din comună, unde a stat de vorbă câteva ore cu polițiștii.
Conform surselor citate, femeia le-a spus polițiștilor, într-o primă fază, că și-a ucis fetița și că a îngropat-o într-un colț al cimitirului, însă după ce polițiștii au scotocit zona și nu au găsit nimic ea a revenit asupra declarației și a spus că a vândut-o pe copilă, fără însă a da detalii în acest sens.
Aceleași surse au precizat că tânăra urma să fie supusă probei cu detectorul de minciuni, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat întrucât femeia era însărcinată în cinci luni.
După ce a ieșit din sediul Poliției din localitate, în drum spre casă, tânăra s-a aruncat într-o fântână, fără ca localnicii care au văzut ce s-a întâmpat să mai poată interveni pentru a o salva. Localnicii au chemat Poliția, care a constatat că tânăra era deja moartă.
Denisa Gabriela Suru, în vârstă de doi ani, a dispărut în 9 octombrie, după ce ar fi fost certată de mătușa în grija căreia fusese lăsată.