Ediția a XX-a

Festivalul național de literatură „Rezonanțe udeștene”



Festivalul național de literatură „Rezonanțe udeștene”
Festivalul național de literatură „Rezonanțe udeștene”

Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, respectiv Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Uniunea Scriitorilor din România, Crai Nou Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Librăria Cărturești, Mânăstirea Putna, Asociația Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci”, Biblioteca Comunală „Constantin Ștefuriuc” și Primăria Comunei Udești, organizează în zilele de 29 și 30 mai, la Suceava și la Udești, cea de-a XX-a ediție a Festivalului național de literatură „Rezonanțe udeștene”.
La ediția din acest an au participat 75 de creatori literari din toate zonele țării și din străinătate
Așa cum ne aduce la cunoștință coordonatorul festivalului, consultantul artistic Carmen Veronica Steiciuc, la ediția din acest an au participat 75 de creatori literari din toate zonele țării și din străinătate.
Laureații (desemnați de juriul format din critici literari, poeți, prozatori, redactori-șefi de reviste literare, membri ai Uniunii Scriitorilor din România) sunt din București, Bârlad, Piatra Neamț, Geoagiu – Hunedoara, Lespezi, Iași, Șeica Mare, Sibiu, Brașov, Zalău, Sălaj, Vaslui, Vicovu de Jos, Rădăuți, Fălticeni, Suceava și Chișinău – Republica Moldova.
Premiile sunt acordate de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Bucovinei și Crai Nou Suceava. Totodată, 21 de reviste literare din țară au oferit premii la această ediție a festivalului.
Personalitățile literare invitate la acest eveniment sunt Nora Iuga, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Calistrat Costin, Dan Perșa, Marcel Mureșeanu, Valeria Manta Tăicuțu, Petrișor Militaru, Adrian Țion, Liviu Pendefunda, Liviu Papuc, Olga Iordache, Nicu Corlat, Nicolae Mihai, Rodica Mureșan, Lucia Olaru Nenati, Julieta Carmen Pendefunda, Mihaela Grădinaru, Ioan Țicalo, Constantin T. Ciubotaru, Ioan Prăjișteanu, Veniamin Ciobanu.
Programul festivalului
Festivalul-concurs, care debutează vineri la Suceava, se va desfășura după următorul program:
Vineri, 29 mai, ora 10.00 – Sala de Artă „Elena Greculesei” a bibliotecii publice sucevene – deschiderea oficială, tinere talente și lansări/prezentări de carte; ora 12.00 – Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (Aula corpul E) – întâlnire cu Nora Iuga și universul sau literar, lansări de carte; ora 17.00 – Cetatea de Scaun a Sucevei – Recitalul poetilor invitați;
Sâmbătă, 30 mai, la Udești – ora 9.30 – Biserica Sf. Dumitru din localitate – Comemorarea personalităților udeștene; ora 10.30 – Pelerinaj la mormintele scriitorilor Constantin Ștefuriuc și Mircea Motrici; ora 12.00 – Casa memorială „Eusebiu Camilar” – Lansări de carte, spectacol susținut de elevii Școlii „Haralambie Mihăescu” din Udești, decernarea premiilor pentru poezie, proză scurtă și reportaj literar, recitalul laureaților; ora 14.00 – Casa Memorială „Mircea Motrici” – Despre și pentru Mircea Motrici; ora 17.00 – Poezia pe Oadeci – Recitalul poeților invitați.



Recomandări

Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a

Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie, „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a
Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie, „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a