– Marele Premiu, în valoare de 250 $, a fost acordat producției ucrainene „Cireșe amare”
La Suceava s-a încheiat Festivalul de film „Pe urme de legendă”, manifestare organizată de Filiala Suceava a Asociației Difuzorilor și Editorilor Patronat al Cărții (ADEPC), având ca parteneri Consiliul Județean Suceava și Centrul de perfecționare a funcționarilor de stat și publici Cernăuți – Ucraina, care s-a desfășurat în intervalul 27-29 octombrie a.c.
Festivalul, care-a constituit evenimentul axial în derularea proiectului cu genericul „Promovarea cooperării transfrontaliere prin carte-film-advertising”, proiect care are ca obiectiv „dezvoltarea cooperării între creatori, promotori de cultură și operatori din zona transfrontalieră Suceava-Cernăuți în vederea valorificării patrimoniului cultural și istoric, ca mijloc de promovare a turismului tematic”, a aliniat la startul competițional producții documentare realizate de o parte și de alta a frontierei dintre România și Ucraina.
În urma vizionărilor, care au avut loc în sala multimedia a Muzeului de Științele Naturii din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava, juriul manifestării, al cărui președinte a fost regizorul și scenaristul Alecu G. Croitoru, prof. univ. la Universitatea de Arte „Hyperion”, membri fiind Puiu Zaharia, director al firmei de producție foto și TV „Internațional TVN-SYS SA Suceava” și jurnalistul ucrainean Vitalie Zâgrea, reprezentant al Companiei Regionale de Stat de Televiziune și Radioficare din Cernăuți, cărora li s-a alăturat subsemnatul în calitate de reprezentant al publicului, au fost apreciate și premiate următoarele filme: Marele Premiu, în valoare de 250 $, a fost acordat producției ucrainene „Cireșe amare”, premiul pentru regie a fost atribuit tot unei realizări din țara vecină cu genericul „Castele de nisip”, iar premiul publicului a revenit filmului „Suceava, inima Bucovinei”, realizat sub egida Societății Științifice „Cygnus – Centru UNESCO” Suceava. Cu Mențiune specială au fost răsplătite două filme ucrainene dedicate lui Mihai Eminescu și George Enescu.
„O idee generoasă”
Festivalul, care așa cum au subliniat la deschidere organizatorii și-a propus „să prezinte Bucovina ca pe o poveste frumoasă și atractivă” și totodată să stimuleze și să creeze premisele realizării „unui prim film despre Bucovina, de o parte și de cealaltă a frontierei”, a fost onorat cu prezența de reprezentanții diplomatici ai României și Ucrainei în zonă, respectiv consulul general al României la Cernăuți, Romeo Săndulescu, și viceconsulul Ucrainei la Suceava, Mihail Lienkov.
Primul festival de film transfrontalier, „o idee generoasă”, așa cum a apreciat la final președintele juriului, regizorul Alecu G. Croitoru, un început care, dacă va prinde rădăcini și se va permanentiza, va constitui o nouă punte în consolidarea relațiilor dintre România și Ucraina.
Foto: Tiberiu COSOVAN






