Fermierii cer DNA să afle vinovații de scoaterea laptelui de pe lista produselor importate accizate



Federația Națională a Crescătorilor de Bovine solicită procurorilor DNA să afle cine a scos laptele și produsele lactate de pe lista produselor agricole aduse din spațiul intracomunitar care urmează să fie accizate, listă făcută de Ministerul Agriculturii și cel al Finanțelor și aprobată de Guvern.
Vicepreședintele Federației Naționale a Crescătorilor de Bovine, Cristian Galea, a declarat, joi, într-o conferință de presă la Bistrița, că laptele și produsele lactate figurau, săptămâna trecută, pe lista respectivă, dar sâmbătă au dispărut, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Duminică, în ședința de Guvern, a fost propusă o listă cu produsele agricole care vin din spațiul intracomunitar și care vor fi accizate. Toată săptămâna trecută, pe acea listă erau și laptele și produsele lactate. Sâmbătă, au dispărut de pe listă laptele și produsele lactate. Noi, la nivel de federație, cerem DNA, Procuraturii, să cerceteze și să ne spună cine a stat la baza scoaterii laptelui și a produselor lactate de pe acea listă. Înțelegem că nu sunt bani, dar asta înseamnă trădare de țară, o subminare a economiei naționale. Nu putem să distrugem acest sector pentru că cineva vrea să facă ceva pentru un grup sau o anumită persoană”, a declarat Galea.
El a explicat că accizarea laptelui și a produselor lactate din spațiul intracomunitar ar permite o protecție a producției naționale de lapte și o ușoară creștere a prețului laptelui, ceea ce ar suplini măcar într-o mică măsură lipsa subvențiilor, sistate de la 1 ianuarie.
„E o problemă care nu ar pune nicio presiune pe bugetul național. Marii procesatori, care sunt societăți mulținaționale, nu au interesul să se întâmple acest lucru. Pe lista aceea cu produsele ce vor fi accizate sunt trecute fructele, legumele, a fost și laptele, dar s-a scos, iar noi vrem să știm cine să în spatele acestor interese încât, în două zile, s-au scos, înainte de a se trece prin Guvern, laptele și produsele lactate”, a spus Galea.
Acesta a anunțat că se fac toate demersurile pentru acționarea în judecată a Ministerului Agriculturii și a celui al Finanțelor Publice.
„Noi avem o mare problemă, pe lângă lipsa de subvenții, prețul laptelui care a scăzut, față de 2009, cu 40 la sută în fermele comerciale, dar nu numai. Un crescător primește în jur de 0,5 lei pe litrul pe lapte. În aceste condiții, nu se mai poate vorbi de rentabilitate. Noi ne târâm de la o zi la alta”, a spus el.
Fermierii afirmă că piața este într-o scădere fiindcă puterea de cumpărare este în scădere și că reducerea veniturilor de la 1 iunie va avea mari repercusiuni asupra lor.
Numai în Bistrița-Năsăud sunt 120 de asociații ale crescătorilor de taurine și 200 de ferme cu peste 15 capete de vite fiecare.
Cristian Galea este președintele Asociației Crescătorilor de Taurine din Transilvania și vicepreședinte la nivel național al Federației Naționale a Crescătorilor de Bovine.