Fenomene meteo tot mai frecvente și violente, în următorii ani, în România



Directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, susține că în România se vor înregistra în următorii ani „fenomene meteorologice tot mai frecvente și mai violente”, dar și „precipitații de proporții”, de vină fiind „efectul de seră suprapus peste cauzele naturale ale încălzirii”.
Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă la Sibiu, ocazionată de deschiderea celei de-a șasea Conferințe Europene de Meteorologie, la care participă peste trei sute de persoane, specialiști în domeniu de pe cinci continente.
Întrebat de ce în România au apărut, în ultimii ani, tot mai frecvent precipitații despre care statisticile spuneau că se înregistrează odată la o sută – două sute de ani, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Ioan Sandu, a spus că acestea sunt urmare a „efectului de seră”.
„Schimbările climatice din ultima perioadă sunt determinate de efectul de seră suprapus peste cauzele naturale ale încălzirii. În următorii ani ne putem aștepta la precipitații tot mai abundente, tot mai însemnate cantitativ. Fenomenele meteorologice care se vor înregistra vor fi din ce în ce mai violente și mai frecvente”, a spus Sandu.
Lucrările conferinței despre meteorologie de la Sibiu au fost deschise de către Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, care a precizat că România s-a confruntat în ultimii cinci ani cu precipitații de amploare, care, potrivit statisticilor, nu erau așteptate decât odată la 100, 150 sau 200 de ani.
„În acest an, din 12 iunie până în 18 august, nu a existat nici o zi în care să nu avem cod galben, fie de caniculă, fie de ploi abundente. Din iulie suntem membri deplini ai unui sistem mondial de sateliți care ne permite să prevedem astfel de fenomene cu puțin timp înainte ca ele să se producă, lucru care este foarte important. Acest sistem, chiar și în acest an, a salvat vieți, sate și comunități, datorită faptului că putem să anunțăm din timp astfel de fenomene”, a afirmat Borbely.
Potrivit acestuia, România a investit peste 50 de milioane de dolari în opt radare ultraperformante, care pot anunța astfel de fenomente cu câteva ore înainte ca ele să se producă sau cel puțin cu câteva zeci de minute.
„În America, de exemplu, tornadele pot fi prevăzute cu zece minute înainte de producere. La noi nu sunt tornade, dar acest lucru este esențial când ai de-a face cu precipitații extrem de abundente. Când plouă 160 de litri pe metru pătrat efectiv nu prea ai ce face, dar este important să știi din timp”, a spus Borbely.
Potrivit acestuia, România va plăti, anual, 1,9 milioane de euro pentru a face parte din acest sistem de radare.
„Noi am fost și până acum membri, dar nu deplini. Dacă după o perioadă nu te integrezi îți pierzi drepturile. Este, într-adevăr, un cost destul de ridicat, dar după ce am vorbit cu specialiștii și mi-au explicat cum stau lucrurile cred că merită”, a spus ministrul Mediului.
Acesta a apreciat că Guvernul va trebui să adopte strategii astfel încât să se poată face față acestor precipitații abundente anunțate de specialiști în următorii ani.
Laszlo Borbely a anunțat că România va putea beneficia, până în 2035, de 18 miliarde de euro, din bani europeni, de la buget și din taxele de mediu pentru îndiguiri.
Cu toate acestea, ministrul a spus că „nu se poate îndigui toată România”.