Prins de poliție

Femeile atacate în stradă, în cartierul Burdujeni, victimele unui recidivist

Polițiștii au reușit să-l identifice pe individul care, sâmbăta trecută, a comis o tâlhărie și o tentativă de tâlhărie, ambele fapte petrecându-se în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava și având victime femei.
Stejărel Burduja, în vârstă de 37 de ani, din comuna Pătrăuți, cunoscut cu antecedente penale, a fost reținut pentru 24 de ore, după care Judecătoria Suceava a decis arestarea preventivă a acestuia, pentru 29 de zile.
Sâmbătă seara, o femeie în vârstă de 47 de ani din Liteni a fost atacată în zona Gării Burdujeni, autorul deposedând-o prin violență de un telefon mobil și de suma de trei lei.
Tot sâmbătă seara, același individ a mai atacat o femeie și pe Calea Unirii, încercând să-i smulgă o geantă, fără însă a reuși.
Suspectul din acest caz a mai fost cercetat de-a lungul timpului pentru fapte de furt, tâlhărie sau violare de domiciliu, pentru unele dintre ele fiind condamnat.

Recomandări

Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care le-au bătut pe străzile din Burdujeni

Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care l-au bătut pe străzile din Burdujeni
Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care l-au bătut pe străzile din Burdujeni

24 de ore de arest și apoi control judiciar pentru cuțitarul care a provocat scandalul de la Orizont – Burdujeni

Doi indivizi, arestați după ce au agresat un tânăr care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni

Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni
Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni