Femeie cu bebelușul în brațe, accidentată de un biciclist de 8 ani



Un accident mai puțin obișnuit s-a petrecut pe drumul comunal din satul Huși, comuna Preutești, un copil în vârstă de 8 ani, aflat pe o bicicletă, izbindu-se într-o femeie care își ținea în brațe fiica, un bebeluș de trei luni de zile. S-a întâmplat ieri după-amiază, în jurul orei 16.15, atât mama, cât și fetița fiind rănite și ajungând la spital.
Din ancheta poliției rezultă că băiatul de 8 ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit în localnica Doina G., în vârstă de 28 de ani, care stătea în fața porții gospodăriei, cu copilul în brațe.
Din estimările medicilor rezultă că femeia de 28 de ani are leziuni care necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale, în timp ce fetița de trei luni are nevoie de 10-15 zile de spitalizare.
Un alt accident în care a fost implicat un copil pe bicicletă s-a petrecut câteva ore mai târziu, la 20.15, în comuna Mălini. Poliția precizează că Pavel C., un șofer în vârstă de 20 de ani, domiciliat în comuna Slatina, a acroșat un copil de 9 ani, biciclist, care nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere.
Minorul, din municipiul București, a suferit leziuni care necesită în jur de zece zile de îngrijiri medicale.