FEN precizează că a decis continuarea conflictului de muncă, inclusiv prin grevă generală pe care o va suspenda numai prin decizia membrilor de sindicat, anunțul survenind declarațiilor liderului „Cartel Alfa” privind posibilitatea renunțării la grevă în favoarea acțiunilor de stradă.
„Consiliul Național Extraordinar al Fderației Educației Naționale (FEN), întrunit miercuri, a evaluat situația actuală din teritoriu și a decis continuarea conflictului utilizând toate formele de protest legale: grevă generală, mitinguri și pichetări. În paralel, FEN va utiliza și calea instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor membrilor săi”, susține federația sindicală, miercuri într-un comunicat de presă.
FEN va putea lua decizia suspendării grevei doar în momentul în care membrii de sindicat vor decide acest lucru, potrivit sursei citate.
Liderul „Cartel Alfa”, unde este afiliată FEN, a declarat, miercuri că sindicaliștii FEN și „Alma Mater” vor decide, după discuții de miercuri, suspendarea grevei preferând să se alieze acțiunilor de stradă.
„La nivelul «Cartel Alfa», la ora actuală sunt în discuții la nivelul structurilor proprii cei de la FEN și «Alma Mater», dar din contactele luate, pentru că în cursul zilei de azi (n.r. miercuri) și ei vor definitiva decizia, am înțeles că vor suspenda și ei acțiunea de grevă, pentru că preferă să se alipească acțiunilor de stradă”, a spus Hossu.
Declarația a fost făcută în contextul în care Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a anunțat la o conferință la care a fost prezent și liderul „Cartel Alfa”, suspendarea grevei generale la nivel național, începând cu miercuri, ora 11.00, din cauza presiunilor făcute de oameni politici și prefecți la adresa salariaților din administrație și a amenințărilor cu disponibilizarea acestora.