Mii de angajați care lucrau în schimburi inclusiv duminica și de sărbători, un oraș în adevăratul sens al cuvântului, cu blocuri, cantine și magazine, aceasta este imaginea din anii ‘80 a minei de extragere a sulfului din munții Călimani, un proiect heirupist al regimului Ceaușescu, care, au susținut aproape unanim specialiștii post-decembriști, a mers tot timpul în pierdere. Nu toată lumea este de acord că mina de suprafață a fost un eșec economic total însă, din păcate, faptul că aceasta a lăsat în urmă mari probleme ecologice nu mai poate fi contestat nimeni.
Pentru cine ajunge astăzi în Munții Călimani, ca turist cel mai adesea, pentru a atinge vârfurile de pe masiv, este greu, dacă nu imposibil, de imaginat că în acele locuri a existat un oraș.
Plecat din satul Gura Haitii, pe un drum forestier pe care mai sunt urme de asfalt de pe vremea când mina era funcțională, am ajuns, zilele trecute, în fostul oraș din munți. Mai întâi, la intrarea în Parcul Național Călimani, o barieră unde un paznic amabil te întreabă amical ce treabă ai prin zonă și apoi, după mai bine de zece kilometri după ieșirea din sat, îți apare în față, mai întâi mai mic, apoi din ce în ce mai mare, un munte atipic. E săpat în trepte, are o culoare roșiatică și ai senzația că haldele de steril s-ar putea prăbuși peste tine. Când cobori din mașină, te lovește un miros destul de greu suportabil. Este sulful pentru care munții au fost decupați.
Clădiri care stau să cadă și câteva urme ale fostei așezări umane
Cel puțin la fel de sinistră este și imaginea fostelor clădiri care au făcut parte din orașul minier. Complexul de blocuri, cantinele, birourile angajaților, vila de protocol, toate sunt amintiri din care astăzi au mai rămas clădiri părăsite sau… nimic. În interiorul clădirilor din care s-a luat absolut tot ce s-a putut folosi în altă parte s-ar putea turna cu mare succes un film de groază. Cu greu, într-unul din imobile, am găsit câteva indicii ale așezării umane. Ceva urme de zugrăveală, câteva sticle goale, vreo două cutii de cafea și un caiet împărțit pe luni și ani, cu multe cifre scrise pe două coloane: „Plan” și „Realizat”.
Cum pe alocuri clădirile părăsite sunt dărâmate, iar unii pereți păreau extrem de vulnerabili, este greu să poposești prea mult în interior.
Mina, inaugurată în 1969 și închisă în 1997
Exploatarea de sulf din Călimani a fost deschisă în 1969 și a funcționat până în 1997. În ultimii ani, activitatea s-a tot restrâns, însă, în vremurile bune aici lucrau aproape 8.000 de angajați. Deoarece mina de suprafață era în vârful muntelui, a apărut necesitatea ca oamenii să nu facă naveta, astfel că în apropierea exploatării au fost construite blocuri.
Mina a fost închisă prin hotărâre de guvern, motivația principală fiind că exploatarea sulfului costa de trei ori mai mult decât valora producția obținută. Practic, sulful din Călimani nu era în cantitățile necesare obținerii de profit și gaura nu mai putea fi acoperită.
Conform concluziilor de la momentul închiderii mina a rezistat aproape 30 de ani datorită cifrelor false de producție raportate de comuniști.
Doar 20% din lucrările de ecologizare, finalizate
Dacă exploatarea minieră s-a închis, dezastrul ecologic nu avea cum să dispară odată cu sistarea activității. Solul și apa sunt afectate și vor rămâne așa multă vreme de acum încolo. După cel mai pesimist scenariu însă, antrenate de ape, haldele de steril ar putea-o lua la vale, spre satele din zonă.
Conform datelor oficiale ale Agenției de Protecție a Mediului (APM) Suceava, lucrările de ecologizare au început abia în 2008. În mare, conform proiectului, „rana din munți” va fi acoperită cu un pansament. Mai exact, haldele de steril ar trebui acoperite cu pământ, iar iazul de decantare ar trebui să fie stabilizat.
Executantul lucrărilor a fost, din 2008, firma germană WITTFELD RO SRL. Abia au început nemții să lucreze, că în 2010 lucrările au fost sistate. Motivația: contractul dintre WITTFELD RO SRL și SC CONVERSMIN SA București – reprezentatul Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a fost reziliat din cauza unor divergențe financiare.
Lucrările ar urma să fie reluate din 2012, de o altă firmă, licitația fiind acum în faza contestațiilor.
Cât despre ce s-a făcut, conform datelor APM Suceava „valoarea lucrărilor executate până în prezent este de 8,5 milioane de lei, în timp ce valoarea totală a lucrărilor de închidere a perimetrului minier este de 51,7 milioane de lei”.
Așadar, la 14 ani de la închiderea minei, nu s-au efectuat nici 20% din lucrările de ecologizare necesare.
„Poluarea mediului continuă”
„În această zonă este necesară continuarea lucrărilor de reabilitare ecologică, având în vedere faptul că poluarea mediului continuă și perimetrul minier se află în Parcul Național Călimani. Pe de altă parte, trebuie spus că în județul Suceava, pașii necesari punerii în siguranță a acestor situri contaminate se fac destul de timid, cauza principală fiind lipsa fondurilor necesare la bugetul de stat”, a declarat Vasile Oșean, directorul APM Suceava, într-un raport prezentat săptămâna trecută Prefecturii Suceava.
Amintirile șefului cantinei din munți la care mâncau 3.000 de oameni
Pentru cei care au lucrat la exploatarea minieră din munții Călimani amintirile frumoase par să fie mai vii decât neajunsurile vremii și munca extrem de grea.
Haralambie Tâcșa, din Șaru Dornei, astăzi în vârstă de 56 de ani, a fost bucătar, ospătar și apoi șef de cantină în orașul de pe munte. Spune că s-a angajat la mină în 1976 și a lucrat până la închiderea ei.
Când povestește despre dimensiunile cantinei ai impresia că exagerează dar, după o documentare, afli că ce spune el este perfect plauzibil.
„La cantină se lucra 24 din 24, într-o zi mâncau 3.000 de oameni. Aveam și fermele noastre mixte, cu sute de porci și de păsări. Era un adevărat oraș, cu alimentară, cu confecții, cu frizerie….Vremurile erau bune, se muncea mult, dar se și câștiga. Un tânăr care termina școala primea imediat echipament de muncă și un salariu bun”, ne-a spus bărbatul.
Minerii îl cunoșteau sub porecla „Băiețelu’ Hărăluță” și ne roagă să amintim de acest alint pentru ca cei care au lucrat la mină să-și aducă aminte imediat de colegul de la cantină.
„Cel mai greu șantier din țară”, din cauza frigului
Un alt lucrător de la Mina Călimani, Nicolaie Olteanu, are astăzi 76 de ani și este consilier local la Primăria Șaru Dornei. A lucrat pe buldozer la exploatarea sulfului.
„Lucram câte două săptămâni, zi de zi…. eram în mijlocul minei…. cu buldozerul. Iarna erau friguri cumplite, vă dați seama, în mijlocul muntelui…. era cel mai greu șantier din țară. Am locuit și în apartamentele din Călimani, era așa și așa, aveam baie comună pe hol. E păcat că totul s-a distrus, acum nu mai este nimic”, își amintește bărbatul.
Mulți dintre colegi, a povestit bărbatul, „s-au prăpădit după închiderea minei”, din cauza muncii în condiții foarte grele. Bătrânul spune că și el are probleme mari de sănătate, însă totuși este mulțumit că a ajuns până la 76 de ani.
Amintiri cu Ceaușescu
Una dintre cele mai celebre povești adevărate legate de perioada de glorie de la mina și orașul din Călimani datează din 1981. Atunci Ceaușescu a aterizat cu elicopterul pe Călimani, în cadrul unei vizite de lucru și, pentru că afară era foarte frig, acesta ar fi dat ordin ca minerii care lucrau la sulf să primească zilnic lapte cald și câte o șubă groasă.
Special pentru cuplul Ceaușescu în Călimani a fost ridicată și o cabană de protocol, aflată și aceasta în paragină astăzi.
