La Gura Humorului

Fantezii în armură de fier



La Gura Humorului: Fantezii în armură de fier
La Gura Humorului: Fantezii în armură de fier

La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului poate fi vizitată, până pe data de 1 iulie a.c., expoziția de sculptură a artistului plastic transilvănean Kovacs Geza.
Prezent pentru prima dată în Bucovina, Kovacs Geza, din Sf. Gheorghe, spirit inventiv și laborios, expune creații artistice realizate prin sudură din diverse obiecte din metal, „fantezii în armură de fier”.
Kovacs Geza reușește să dea o nouă viață unor obiecte scoase din uz, conferindu-le o nouă identitate prin realizarea unor ansambluri tridimensionale în care umanizează materia.
Diverse unelte și piese metalice, cazmale și seceri, lanțuri și lacăte, roți dințate, rulmenți și șuruburi alcătuiesc compoziții cu geometrii incitante, adevărate metafore din fier.



Recomandări