Tenis de câmp

Fălticeneanul David Arcip a pornit la drum pentru a câștiga un nou titlu de campion național



David Arcip s-a impus la Roman
David Arcip s-a impus la Roman

În perioada 9 – 11 februarie 2019, s-a desfășurat la Roman, sub egida Federației Române de Tenis, Trofeul Avastar la tenis de câmp. Competiția U10 și U12 a reunit peste 60 de copii cu vârste între 8 și 12 ani și s-a desfășurat pe tablouri de joc separat la feminin și masculin pentru fiecare categorie de vârstă.
Clubul “Nada Florilor” din Fălticeni a fost reprezentat de David Arcip, micul tenismen care a reușit în sezonul trecut să cucerească al patrulea titlu de campion național. După ce a fost nevoit, după o victorie, să abandoneze, din cauza unei accidentări, turneul din 18 ianuarie, desfășurat tot la Roman, David s-a mobilizat și a revenit din nou în acest oraș ca un adevărat luptător. Cu un joc excelent și cu o putere mare de concentrare, fălticeneanul s-a calificat cu ușurință în sferturi, meciurile grele fiind în semifinală, unde l-a învins cu 4-0, 4-1 pe ieșeanul Tudor Amititeloaie și apoi în finala disputată cu un adversar din Roman, Filip Ciobanu, care nu a avut nici o șansă să îl oprească pe David Arcip din drumul lui spre Trofeul Avastar Roman.
„David a avut meciuri spectaculoase, reușind să treacă de toți adversarii. A învins jucători cu doi ani mai mari, inclusiv favoriții nr. 1 și nr. 2 ai turneului, cu seturi încheiate cu 4-0, 4-0. Ne bucurăm pentru aceste rezultate care reliefează munca și sârguința unui copil care va împlini în curând 9 ani”, ne-a spus Ramona Arcip, mama lui David.
Următorul turneu unde micul campion din urbea de pe Șomuz va fi prezent este cel organizat sub egida FRT, la Onești, în perioada 23 – 25 februarie.



Recomandări