Doi bărbați au reclamat la poliție că au fost agresați și apoi lăsați fără diferite bunuri, sesizările lor confirmându-se doar parțial, în sensul că aceștia ar fi fost loviți, nu și tâlhăriți. Cel puțin acestea sunt constatările preliminare ale poliției, anchetele demarate de oamenii legii continuând.
Într-un prim caz, sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, Vasilică N., în vârstă de 35 de ani, cu domiciliul în Stânca – Botoșani, dar care locuiește fără forme legale în Horodnic de Sus, a sunat la 112 și a reclamat că în timp ce se afla în fața unui magazin din localitate a fost lovit și apoi deposedat de telefonul mobil de Romică Z., un tânăr de 24 de ani. Conform anchetei poliției, cel din urmă are de recuperat o datorie de la victimă și, întâlnindu-l pe botoșănean, i-a aplicat doi pumni în plină figură. Mai mulți martori au intervenit și i-au despărțit pe cei doi, ulterior bărbatul din Botoșani reclamând că atacatorul i-a luat telefonul.
„Persoanele audiate nu confirmă faptul că victima avea asupra sa vreun telefon mobil, ci doar faptul că a fost victima unei agresiuni. Față de Romică Z. s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se precizează într-un comunicat al poliției.
Un al doilea caz după același tipar s-a petrecut câteva ore mai târziu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.45. Alexandru M., în vârstă de 21 de ani, din Rădăuți, fusese lovit în fața discotecii din comuna Frătăuții Vechi, el reclamând că autorul i-a sustras două lanțuri și două brățări din aur.
Din ancheta poliției rezultă că tânărul de 21 de ani a fost scos cu forța din discotecă chiar de către agentul de pază, după ce fusese implicat într-o altercație. În afara discotecii, tânărul de 21 de ani a fost într-adevăr lovit, din ancheta poliției rezultând că agresorul este Adrian B., în vârstă de 25 de ani, din Frătăuții Noi.
Și în acest caz, polițiștii nu au indicii că tânărul agresat avea asupra sa respectivele bunuri, deocamdată autorul fiind cercetat doar pentru comiterea agresiunii.