Grupa “Micii Picasso”, alcătuită din “ucenicii înarpați” ai artistei plastice sucevene Pușa Pîslaru-Ionescu, a expus, în Galeria de Artă “Ion Irimescu” din municipiul Suceava, realizând o nouă ediție a expoziției cu genericul “Universul copilăriei”. Dacă anul trecut, la manifestarea similară organizată cu prilejul aniversării Zilei Internaționale a Copilului, “puii” pe care-i pregătește pentru zborul artistic Pușa Pîslaru-Ionescu erau în număr de 7, “cuibul” s-a rotunjit între timp, reunind în atelierul artistei 12 mici ucenici, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani. Ucenici pe care “mama Pușa”, care mărturisea că se simte în mijlocul lor precum “cloșca cu puii de aur”, îi învață să “viseze colorat” și să-și deschidă aripile peste lume zburând către orizontul împlinirii artistice. Peste 100 de lucrări, realizate pe pânză sau pe carton în culori acrylice sau de ulei, au “tapetat” pereții galeriei, alcătuind un mozaic multicolor care se circumscrie universului infinit al copilăriei. O “explozie de culoare”, cum a remarcat în cuvântul de prezentare prietena și colega de breaslă a “mamei Pușa”, artista plastică Lucia Pușcașu, o expoziție “incitantă” și “provocatoare” realizată cu “sinceritate și nonșalanță”. Deși aparent “năbădăioasă” ca profesoară, Pușa Pîslaru-Ionescu (care spune că nu se poate certa cu copiii pentru că se teme că nu va mai avea timp să se împace) a reușit să-i elibereze de orice inhibiție, învățându-i să se exprime plastic tonic și degajat. În ordinea în care se prezintă în catalogul manifestării (pentru că o expoziție serioasă nu putea să nu dispună de un catalog realizat exemplar) Amedea Bilius, Deliana Iacoban – care și-a aniversat ziua de naștere chiar în ziua vernisajului – Anca Iroaie, Andrei și Cristiana Sophia Mihordea, Maria Elena Mititelu, Ioana Moroșan, Mariana Gabriela Nimigean, Deniz Loredana Otay, Dianira Prodan, Ioana Alexia Robciuc și Ioana Strugariu s-au grupat ca…“puii în jurul cloștii” și și-au primit invitații (părinți, bunici, vecini, prieteni, colegi și profesori) cu zâmbetul celor care și-au făptuit isprava nu doar pentru propria bucurie, ci pentru încântarea tuturor. Un alt “pui”, care și-a luat deja zborul de sub aripa “mamei Pușa”, devenindu-i între timp colegă de breaslă și de catedră la Liceul de Artă “Ciprian Porumbescu”, prof. Raluca Schipor, onorată să comenteze manifestarea, a apreciat expoziția cu fiind un veritabil “eveniment artistic”, în care elementele dominante ale expresiei plastice (fluturi, flori, păsări, animale domestice, curcubee și sori), alăturate într-un “vârtej de colori”, alcătuiesc o adevărată “enciclopedie a vârstei”. O expoziție care, așa cum a încheiat ea, “se privește, se înțelege și se simte cu sufletul”. Și pentru că o ispravă ca aceasta se cuvenea încurajată și răsplătită, copiii au primit daruri din partea părinților, dar au făcut și ei daruri la rândul lor, oferind două lucrări realizate în colectiv (colaje cu scoici, pietricele, semințe și boabe etc.) grădinițelor din comuna Ostra și “Maria Montessori” din Suceava.






