La Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene din municipiul Suceava s-a deschis marți expoziția de pictură cu genericul „Învățăceii Penelului”.
Expoziția, organizată de Centrul Cultural Bucovina (CCB) – Școala de Arte „Ion Irimescu”, etalează 90 de lucrări realizate de elevii Clasei de pictură decorativă a prof. Viorica-Ana Moruz.
La vernisajul expoziției, la care au participat, în prezența managerului CCB, Viorel Varvaroi, și a directorului Școlii de Arte „Ion Irimescu”, Ion Băițan, copii expozanți, însoțiți de părinți, bunici și colegi, prezentarea a fost făcută de consultantul artistic Gabriela Teișanu.
Viorel Varvaroi, Ion Băițan și artista plastică și profesoara Viorica-Ana Moruz i-au felicitat pe copii pentru modul în care și-au însușit tehnicile de lucru, pentru seriozitatea și ingeniozitatea de care-au dat dovadă pe parcursul anului de studiu și le-au înmânat diplome de merit.






