Cronica plastică

Expoziția „Grup 1969”

Artiştii expozanţi, la vernisaj
Artiştii expozanţi, la vernisaj

– Expun 6 plasticieni, 2 sculptori și 4 pictori, aparținând aceleiași generații, artiști care și-au împlinit destinul în perimetrul moldav
– O altă expoziție, peste doi ani, atunci când vor împlini 40 de ani de la absolvire
La Galeria de artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava a avut loc, sâmbătă, vernisajul expoziției cu genericul „Grup 1969”. Adăugându-se șirului de manifestări care marchează sezonul cultural al acestei toamne, expoziția reunește lucrările unui grup de 6 plasticieni, 2 sculptori și 4 pictori, aparținând aceleiași generații. Expozanții, artiști cu statut recunoscut și consolidat, aflați în deplină maturitate creatoare, se reîntâlnesc pentru prima oară în această formulă de grup pe simezele sucevene.
Sculptorii Dumitru Drăgan Ionescu (Iași) și Ion Maftei (Câmpulung Moldovenesc) și pictorii Eugen Mircea (Iași), Eugen Iftene (Bârlad), Victor Hreniuc (Botoșani) și Gabrel Baban (Fălticeni), 6 din cei 36 de absolvenți ai Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, promoția anului 1969, s-au regrupat cu bucurie confraternă și solidaritate de generație și de breaslă, într-un spectacol vizual discret (pentru că nu au făcut multă zarvă) și rafinat. După o expoziție mult mai amplă, care a avut loc în anul 1989, prilejuită de întâlnirea promoției cu prilejul aniversării a 20 de ani de la absolvire, cei șase, care și-au împlinit destinul artistic în perimetrul moldav, au pus la cale acest continuum vizual, capabil să confirme principiul unității în diversitate.
Personalități artistice bine reliefate
Personalități artistice bine reliefate, care-au pornit în carieră cu aproape patru decenii în urmă de la aceeași linie de start, expozanții se definesc acum individual, dar vibrează comun într-o atmosferă care generează fluxuri meditative.
Lucrările cu cromatică luminoasă ale lui Victor Hreniuc, „Bătrânul” cum îi spuneau colegii în facultate, profesor acum la Școala Populară de Artă din Botoșani, sunt puse într-o relație simetrică de comunicare cu peisajele urbane ale lui Eugen Mircea, realizate în acuarelă, dar și cu cele în ulei, aproape miniaturale, ale confratelui bârlădean Eugen Iftene.
Gabrel Baban, președintele Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici, investighează cu voluptate subiecte din lumea rurală, iar „roțile cerești”, care poartă urmele dălții sculptorului Ion Maftei, numit „Lordul” în anii de junețe, stau alături de piesele zvelte, mângâiate și fin lustruite ale lui Dumitru Drăgan Ionescu, singurul din grup absent de la manifestare.
O promisiune udată cu…„Babanu”
Lucrările „Deal la Ipotești” sau „Casă veche la Agafton”, semnate de Victor Hreniuc, se armonizează fratern cu „Ținut de tăcere” sau „Reflexele înserării”, vătuite parcă de nostalgie în acuarelele lui Eugen Mircea, „Piața veche” sau peisajele din Viena și Veneția ale lui Eugen Iftene intră într-o inefabilă rezonanță cu „Punte la Sucevița” sau cu „Scorbura”, mărunt „pigulite” cu pensula de Gabrel Baban. Un discurs plastic bine dozat, fără stridențe cromatice, cu subiecte decupate din repertoriul specific fiecăruia dintre expozanți, o desfășurare expozițională care trezește privitorului un sentiment de confort estetic. Și o promisiune din partea celor șase: o expoziție peste doi ani, atunci când vor împlini 40 de ani de la absolvire, itinerantă prin localitățile fiecărui expozant. O promisiune pecetluită și udată la final de către gazdă, Gabrel Baban, cu o butelcă de vin pe eticheta căreia scria… ”Babanu”.

Recomandări

Expoziția „Morfologii compoziționale”, în memoria jurnalistului, scriitorului și artistului plastic Tiberiu Cosovan

Emil Ursu: „Revelații, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”

Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”
Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”

„Meandrele timpului” – Expoziția profesorului Dan Grigoraș, vernisată la Biblioteca „Eugen Lovinescu” Fălticeni

Expoziție de artă ce reunește două mari nume ale artei românești contemporane, Petre Velicu și Ion Mândrescu, la Muzeul de Istorie