Tupeu

Experimente cu asfalt pe nervii șoferilor de pe DN 17



Calvarul șoferilor care circulă pe DN 17 pare să nu aibă sfârșit
Calvarul șoferilor care circulă pe DN 17 pare să nu aibă sfârșit

De câteva săptămâni, șoferii care circulă pe DN 17 sunt nevoiți să aștepte zeci de minute la cozile ce se formează la semafoarele care au apărut din nou pe tronsonul de drum dintre Păltinoasa și Gura Humorului. Și asta pentru că firma care modernizează drumul, SC CF – Grup Colas Iași, a făcut un experiment, turnând un asfalt care nu se pretează pentru condițiile de iarnă din Suceava, fiind nevoită să-l înlocuiască. Lucrările afectează atât porțiunea amintită, cât și aproape un kilometru de drum din orașul Frasin.
Calvarul șoferilor care circulă pe DN 17 pare să nu aibă sfârșit. Chiar dacă pe anumite porțiuni constructorii au lăsat impresia că se află pe final cu lucrările de modernizare a drumului, surprizele neplăcute continuă să apară. Este și cazul porțiunii de drum dintre Păltinoasa și intrarea în Gura Humorului, unde de câteva săptămâni au început să reapară semafoarele, semn că se lucrează din nou. Asta în condițiile în care la sfârșitul anului trecut constructorul, SC CF – Grup Colas Iași, finalizase lucrările, turnând stratul de asfalt de uzură. Numai că, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, șoferii care trebuiau să traverseze această porțiune a DN 17 au avut surpriza să constate că firma SC CF – Grup Colas Iași decapează tot asfaltul pe care l-a turnat, lucrări care au dus, din nou, la formarea unor cozi imense de mașini care așteptau la semafoare pentru a-și continua drumul.
Explicația reprezentanților constructorului pare o glumă proastă, făcută însă pe seama celor care își pierd timpul așteptând zeci de minute să le vină rândul pentru a trece de porțiunile cu lucrări. Potrivit directorului SC CF – Grup Colas Iași, Ștefan Hanganu, asfaltul turnat anul trecut pe porțiunea de drum dintre Păltinoasa și Gura Humorului a fost un experiment. El a arătat că asfaltul turnat pentru stratul de uzură a fost folosit cu succes pe drumurile din sudul țării.
Din păcate însă pentru șoferii care trec prin județul Suceava, pe DN 17, acest tip de asfalt „nu s-a comportat” corespunzător pe perioada iernii, constructorul fiind nevoit să-l înlocuiască. „Am folosit acest asfalt în sud, pe drumul Slobozia – Urziceni, și nu s-a întâmplat nimic. Nu același lucru s-a întâmplat și aici în Suceava. Dacă vreți, aici a fost un experiment pentru noi”, declară, cu seninătate, Ștefan Hanganu. Și ca și cum ar avea o importanță pentru șoferii care își pierd timpul la semafoare, așteptând înlocuirea asfaltului, directorul firmei ieșene a dat asigurări că turnarea unui nou strat de uzură se face pe cheltuiala proprie a SC CF – Grup Colas SA.
Firma ieșeană a făcut experimente fără a avea aprobare
Ceea ce frapează este însă o altă problemă. Experimentul celor de la SC CF Grup Colas Iași a fost făcut fără aprobarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale. La ședința de la sfârșitul săptămânii trecute de la Consiliul Județean Suceava, convocată de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru o analiză a lucrărilor de pe DN 17, reprezentanții firmei ieșene au recunoscut faptul că atunci când au turnat asfaltul pe care acum îl înlocuiesc nu au avut acordul Companiei. „A fost o propunere de rețetă care nu a fost acceptată și a fost executată fără aprobare. Și s-a dovedit și că nu este bună. Acum trebuie să punem un tip de bitum modificat, care este foarte solicitat la drumurile din țară și care se fabrică mai greu. Dar pentru DN 17 îl fabricăm noi și vom termina repede lucrările”, afirmă plini de nonșalanță cei de la SC CF – Grup Colas Iași.
De precizat faptul că pe lângă porțiunea de drum dintre Păltinoasa și Gura Humorului, constructorul a început să înlocuiască asfaltul și pe o porțiune de aproape un kilometru și în orașul Frasin, în zona Bucșoaia. Ștefan Hanganu a mai precizat că asfaltul va fi înlocuit pe o distanță totală de patru kilometri.