Societate

Evreii suceveni au încheiat, joi, perioada solemnă a Marilor Sărbători de Toamnă



Societate: Evreii suceveni au încheiat, joi, perioada solemnă a Marilor Sărbători de Toamnă
Societate: Evreii suceveni au încheiat, joi, perioada solemnă a Marilor Sărbători de Toamnă

Perioada solemnă a Marilor Sărbători de Toamnă evreiești s-a încheiat, joi, la sinagoga din Suceava, cu rugăciunile din ultima zi de Sukkot, Sminei Azeret, și cu sărbătoarea Simchat Torah. A fost o zi în care președintele Comunității Evreilor din Suceava, Sorin Golda, oficiantul religios Daniel Blumenfeld și ceilalți membri ai comunității au recitat rugăciuni pentru iertarea păcatelor și mulțumiri aduse lui Dumnezeu pentru că a avut grijă de evrei în deșert. O legendă povestește că în noaptea dinainte de ultima zi de Sukkot, cerul se deschide și cad bucăți de hârtie pe pământ. Pentru fiecare om este o notiță pe care este scris verdictul final pentru anul care tocmai a început, verdict care a fost decis de Iom Kipur și confirmat acum. De aceea unii evrei pioși petrec această noapte în rugăciune și studiu.
Ultima zi din ciclul sărbătorilor de toamnă, Simchat Torah este cea în care evreii se bucură de Tora, când termină ciclul anual al citirii Torei și încep să citească din nou pentru anul următor. Ambele se fac în aceeași zi pentru a arăta că nu poți niciodată termina de învățat Tora. Simchat Torah este considerată a fi una dintre zilele cele mai fericite ale iudaismului.