Municipiul Suceava

Eveniment dedicat copiilor, părinților și bunicilor, sâmbătă, în zona Parcului Central

Asociația „Tineri de Succes” Suceava organizează în data de 2 septembrie, în intervalul orar 15:00-19:00, în Parcul Central al municipiului Suceava (în apropierea chioșcului de înghețată), un eveniment de informare a tinerilor și părinților privind activitățile desfășurate de asociație până acum și obiectivele pe termen lung ale „Tinerilor de Succes”.
Sunt invitați copiii, părinții acestora și toți cei care se simt, indiferent de vârstă sau pregătirea profesională, „Tineri de Succes”, deoarece programul va fi adaptat pentru toate categoriile de vârstă.
Adrian Stoleru, managerul Asociației „Tineri de Succes“ Suceava, a arătat că „membrii și voluntarii din cadrul Asociației vor pregăti și derula concursuri cu premii, începând de la desenatul cu cretă până la jocuri cu diferite grade de dificultate. Mergând pe mottoul «Joc, distracție și educație», se urmărește ca prin acest eveniment să se împărtășească tuturor participanților atmosfera din cadrul Asociației «Tineri de Succes» și principiile care au adus reușita unuia dintre cele mai active cluburi pentru tineri din județul Suceava”.
Participarea este gratuită și implică doar adoptarea zâmbetului și a bunei dispoziții, aceasta fiind întreținută de numeroși voluntari (peste 30) dornici să facă cunoștință cu tinerii participanți, se arată într-un comunicat de presă trimis de Cosmin-Ionuț Brumă, reprezentant media al asociației.
Nu vor lipsi cântecele, jocurile copilăriei, tombolele cu premii pe loc și diferite ateliere educaționale organizate de asociație în Parcul Central al municipiului Suceava.
Asociația „Tineri de Succes” este o organizație non-profit, non-guvernamentală, înființată în anul 2012, care creează programe educaționale, informale și non-formale ce se adresează celor care doresc să-și dezvolte competențele necesare obținerii succesului în viață, atât pe plan personal, profesional, cât și familial.
Persoanele interesate de a se înscrie în acest club pot să obțină mai multe informații de pe pagina de internet http://www.tineridesucces.org sau de pe pagina de Facebook http://www.facebook.com/tineridesuccesasociatia (Clubul Tineri de Succes Suceava) și de la Muzeul de Istorie Suceava.

Recomandări

Dan Puric va susține la Suceava conferința „Suntem români și punctum”, un eveniment dedicat identității și spiritului românesc

Peste 140 de elevi defavorizați și părinții acestora vor beneficia de sprijin printr-un proiect al Inspectoratului Școlar Suceava

Asociația Institutul Bucovina, partener cultural în organizarea evenimentelor Zilele Eminescu și Ziua Culturii Naționale la Memorialul Ipotești

Peste 18.000 de copii, tineri și adulți au participat anul trecut la evenimentele organizate de Biblioteca Municipală ,,George Bodea”

Tineri pasionați de cosmos și știință, reuniți la Vatra Dornei, la Tabăra de Fizică, Astronomie și Astrofizică