Mai multe familii de pe strada Bistriței, din orașul Broșteni au trăit momente de spaimă, marți după-amiază, fiind evacuate din propriile case, după ce în zonă a fost găsită o bombă de aviație din timpul războiului, riscul unei explozii fiind foarte mare.
Alarma s-a dat în jurul orei 15:00, la fața locului fiind trimisă echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
În timp ce săpau la fundația unui beci, în curtea gospodăriei Floricăi C., mai mulți localnici au observat un obiect metalic care semăna cu un element de muniție, înfipt în pământ la o adâncime de aproximativ doi metri.
Oamenii s-au oprit din lucru și i-au anunțat imediat pe polițiștii din localitate, bănuind că e vorba de o bombă din război.
Bănuielile lor au fost confirmate de pirotehniști, care au cerut polițiștilor să evacueze populația din zonă, la limita zonei de siguranță, pe o rază de aproximativ 200 de metri.
Specialiștii ISU Suceava au detectat amănunțit zona și au ridicat elementul de muniție, fiind vorba de o bombă de aviație, calibrul cinci kilograme, echipată cu focos, în perfectă stare de funcționare, provenind din Primul Război Mondial.
Pericol de explozie
Evacuați din case, din cauza unei bombe de aviație găsită în curtea vecinului
