Europarlamentarul liberal Renate Weber a ales regiunea de Nord-Est pentru a-și face campanie electorală în vederea obținerii unui nou mandat de deputat în Parlamentul European. Numărul mare de moldoveni și bucovineni care lucrează în străinătate, sprijiniți prin activitatea Renatei Weber în Parlamentul European, pare să fie principalul motiv al alegerii celui mai sărac ținut din România drept zonă de campanie pentru un parlamentar liberal. Weber a fost, ieri, la Suceava și a prezentat, într-o conferință de presă, activitatea sa la Bruxelles. Deși a avut un mandat scurt, de numai un an și patru luni, Renate Weber a fost o voce de care s-a ținut cont în Comisia de Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne privind crearea unei justiții europene comune tuturor statelor membre, a contribuit la elaborarea legislației europene referitoare la protejarea copiilor în utilizarea internetului, combaterea exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile.
Europarlamentarul liberal a inițiat, în timpul scurtului său mandat, 26 de rezoluții privind protecția drepturilor omului, situația românilor din Italia și politica externă a Uniunii Europene și toate 26 au fost adoptate de Parlamentul European.
Weber a militat în PE pentru ridicarea restricțiilor pe piața muncii Tot ea a adresat mai multe întrebări Comisiei Europene și Consiliului UE pe teme legate de respectarea drepturilor cetățenilor români stabiliți în Italia și a lucrat la cadrul legal european privind eliminarea discriminării în privința angajării și a serviciilor în Uniunea Europeană, activitate care l-a determinat pe Graham Watson, președintele Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, să spună că „în Parlamentul European, Renate Weber reprezintă deja o voce recunoscută și respectată pentru promovarea drepturilor omului și a societății deschise”.
De altfel, în conferința de presă de ieri, Weber a declarat că și în următorul mandat va merge pe aceeași linie, de „a promova interesul cetățenilor români cu precădere”, și atunci când acesta vine în contradicție cu poziția susținută de grupul parlamentar din care face parte sau chiar cu cel al cetățenilor din alte state europene, cu trimitere la poziția sa față de atitudinile discriminatorii promovate de Italia în legătură cu românii.
Parlamentarul liberal așteaptă să se întâlnească în PE cu Monica Macovei „În astfel de situații trebuie să fii înțelept, să știi să negociezi și să știi să dai ceva la schimb”, a arătat Renate Weber. Ea a spus că așteaptă „cu interes” să vadă cum se va comporta în PE fosta sa aliată în bătălia pentru respectarea drepturilor omului, Monica Macovei, candidată a PD-L la Parlamentul European, deoarece popularii europeni militează pentru restrângerea drepturilor cetățenești.
„Sunt interesată cum se va poziționa doamna Monica Macovei cu voturile popularilor europeni, care încalcă grosolan drepturile omului”, a afirmat Weber.
Ea a dat ca exemplu unele măsuri discriminatorii promovate de Partidul Popular European, pe care grupul europarlamentarilor români din PD-L le-a votat în Parlamentul European fără să comenteze, chiar în condițiile în care eurodeputați din alte țări europene, din partide de asemenea afiliate la grupul PPE, au votat împotrivă sau s-au abținut de la vot. Mai mult, România are o legislație antidiscriminare foarte bine pusă la punct, dar asta nu i-a împiedicat pe democrat-liberali să voteze alături de populari.
Mai trebuie spus că Renate Weber este primul și singurul europarlamentar român căruia Comisia Europeană i-a încredințat onoarea de a reprezenta UE în calitate de președinte a unei misiuni de observare electorală.
Campanie
Europarlamentarul Renate Weber cere votul sucevenilor pentru un nou mandat la Bruxelles




