Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor este verificat de ANI



Foto: MEDIAFAX
Foto: MEDIAFAX

Agenția Națională de Integritate (ANI) s-a autosesizat în urma unui material de presă dat publicirății în urmă cu câteva zile și a început verificarea averii europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor, au declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, surse din instituție.
„Sunt anumite aspecte legate de dividende presupus nedeclarate . Mai există și informații despre anumite cadouri valoroase primite, dar care nu se regăsesc în declarația de avere, însă urmează să facem verificări și să vedem exact ce probleme vom găsi, dacă vom găsi”, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din ANI.
Sursele citate au precizat că ancheta în cazul lui Vadim Tudor, europarlamentar și președinte al Partidului România Mare, este într-un stadiu incipient și că, potrivit procedurii, urmează să fie confruntate datele înscrise în declarațiile de avere cu cele consemnate în evidențele diferitelor instituții ale statului.