Filatelie

Emisiunea aniversară „Oradea – 900 de ani de atestare documentară”



Romfilatelia a pus în vânzare, începând de vineri, 30 august, la toate magazinele filatelice din București și din țară, emisiunea de mărci poștale aniversară intitulată „Oradea – 900 de ani de atestare documentară”.
Emisiunea este alcătuită din patru mărci poștale
Alcătuită din patru mărci poștale, emisiunea prezintă câteva obiective arhitecturale emblematice pentru orașul Oradea.
Astfel, marca poștală cu valoarea nominală de 2,10 lei ilustrează Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (cunoscută și ca Biserica cu Lună), construită între anii 1784-1790.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,30 lei este înfățișată Catedrala romano-catolică, cea mai mare biserică în stil baroc din țară, care a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
Marca poștală cu valoarea nominală de 4,70 lei prezintă Teatrul „Regina Maria”, clădire construită în stil eclectic inaugurată în anul 1900, iar timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei reproduce imaginea Primăriei municipiului Oradea, construită în primii ani ai secolului al XX-lea.
Produsul special – album filatelic a fost realizat într-un tiraj limitat de 400 de exemplare
Emisiunea este completată de un plic „prima zi” și un produs filatelic special, iar ca forme de machetare au fost folosite colița, blocul-coliță, minicoala de 8 timbre + 1 vignetă și coala de 32 de timbre.
Pe colița emisiunii, alături de marca poștală cu valoarea de 9,10 lei, se regăsește imaginea unei stampe din perioada pașalâcului turcesc de Oradea (1660-1692), detalii din această lucrare regăsindu-se și pe vignetele celor patru minicoli, precum și pe plicul „prima zi”.
Pe blocul-coliță (disponibil doar în album) alături de cele patru mărci poștale este reprodusă Cetatea bastionară și orașul Oradea la anul 1598, după o gravură în metal realizată de Georg Houfnagel (copie din secolul al XIX-lea), una dintre cele mai cunoscute stampe a orașului medieval Oradea. Albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 400 de exemplare, este echipat cu blocul-coliță al emisiunii, numerotat cu roșu și având elemente grafice in folio (color și aur) și un plic având imprimat titlul emisiunii în folio color și ștampila „prima zi” aplicată în clar in folio aur, numerotat cu negru.