Întâlnire

Emil Boc a primit petițiile sucevenilor care-l așteptau în fata Prefecturii



Sucevenii care l-au așteptau pe Emil Boc în fata Prefecturii i-au cerut sprijin pentru rezolvarea unor probleme, în special de natură funciară
Sucevenii care l-au așteptau pe Emil Boc în fata Prefecturii i-au cerut sprijin pentru rezolvarea unor probleme, în special de natură funciară

Aproximativ o sută de persoane l-au așteptat ieri pe primul-ministru al României, Emil Boc, la ieșirea din Palatul Administrativ din Suceava, unde a participat la o întâlnire cu autoritățile locale și județene. În momentul în care a ieșit în stradă, spre premier au țâșnit câteva persoane care i-au solicitat acestuia sprijin pentru rezolvarea unor probleme, în special de natură funciară. Dacă, la vizita efectuată miercuri la Iași, premierul României a avut parte de proteste, la Suceava populația i-a cerut mai mult să facă fotografii cu el, iar cei mai în vârstă i-au solicitat să le spună dacă se va modifica vârsta de pensionare. Cu toate acestea, atunci când, în mijlocul celor care îl așteptau, i-a întrebat cum este viața în Suceava, unii i-au răspuns că „nu prea roz”, iar unii că „este puțin portocalie”.
De asemenea, bătrânii i-au cerut premierului să mărească pensiile mici. „Asta facem acum. Le creștem pe astea mici și le tăiem pe alea mari, speciale”, a fost răspunsul premierului. Întrebat dacă va fi modificată vârsta de pensionare, Emil Boc i-a sfătuit pe cei care au ridicat această problemă să nu mai creadă „în poveștile care spun că vârsta va crește la 70 de ani”.
„În 2015, vârsta de pensionare va ajunge la 65 de ani pentru bărbații și 60 de ani pentru femei. Nu vă luați după poveștile cu 70 de ani. Iar după alți 20 de ani, în 2030, se preconizează ca vârsta de pensionare să ajungă, și la femei și la bărbați, la 65 de ani”, a mai spus primul-ministru al României.
Discuțiile cu persoanele adunate în fața Palatului Administrativ au durat câteva minute, timp în care unii cetățeni i-au dat premierului mai multe petiții și scrisori.



Recomandări

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”
Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Pălăriile tovarășului Emil Bobu