Agenția Europeană a Medicamentului (EMEA) a anunțat că în vaccinul Rotarix au fost descoperite urme ale unui virus care circulă de obicei la porci, însă oficialii au precizat că această descoperire nu reprezintă o amenințare pentru sănătatea publică, eventualele măsuri urmând să fie anunțate joi.
Agenția Europeană a Medicamentului a informat toate țările despre această contaminare, arătând că în vaccinul Rotarix au fost identificate urme de ADN viral provenite de la un virus care circulă de obicei la porci.
„Este vorba de urme ale virusului circovirus PCV-1 descoperite în vaccinul oral”, a precizat EMEA într-o informare de presă.
Deocamdată nu se știe sursa acestei contaminări în vaccinul Rotarix, însă această descoperire nu reprezintă o amenințare la adresa sănătății publice, spun oficialii, motiv pentru care nu au fost încă anunțate măsuri.
„Tulpina de ciorcovirus se găsește în mod frecvent în produsele din carne și este consumat în mod regulat, fără a provoca îmbolnăvire”, a adăugat sursa citată
Agenția Europenă a Medicamentului a cerut de urgență lămuriri, marți și miercuri fiind organizate întâlniri la nivel european pe acest subiect. Eventualele măsuri pe care le-ar putea lua EMEA în urma discuțiilor ar putea fi comunicate joi.
EMEA a solicitat companiei producatoare a vaccinului – GlaxoSmithKline – mai multe informații legate de infestarea serului, deocamdată nefiind date că acest virus ar afecta oamenii.
Atât Agenția Europeană a Medicamentului, cât și Organizația Mondială a Sănătății au precizat că prezența componentei din PCV-1 în Rotarix nu afectează raportul beneficiu – risc al vaccinului și nu au recomandat specialiștilor din sănătate schimbarea modului de utilizare pentru Rotarix.
„Însă, în același timp, este clar că în compoziția vaccinului nu ar trebui să se găsească ADN viral”, a mai arătat autoritatea europeană.
Compania GlaxoSmithKline a informat că „acest virus nu se multiplică la oameni și nu există informații potrivit cărora ar produce boala la om”.
În UE, vaccinul Rotarix este aprobat din 2006.
Rotarix este un vaccin administrat pe cale orală, conținând o formă atenuată a rotavirusului uman. Vaccinul se utilizează la sugari începând de la vârsta de șase săptămâni, pentru a-i proteja împotriva gastroenteritei (diaree și vărsături) cauzate de infecția cu rotavirus.