Eliberarea lui Nuțu Cămătaru, așteptat să iasă, miercuri, de la Jilava, reprezintă un nou eșec pentru sistemul judiciar, incapabil să țină după gratii un om care în șase ani de detenție a fost protagonistul multor incidente și care este condamnat la alți 13 ani de închisoare pentru crimă organizată.
Cert este că Nuțu Cămătaru a adunat în dreptul numelui său o colecție de fapte care stârnesc, implacabil, teamă. Pentru unele a fost cercetat, pentru unele judecat, pentru unele condamnat definitiv, pentru altele nu. Și cert este că Nuțu Cămătaru, șef de clan de interlopi violenți ale căror fapte au fost, până la un punct, probate, va ieși din închisoare. Și va ajunge în libertate, unde, plecând de la nimic, a devenit dintr-un puști de cartier abia alfabetizat proprietar de domeniu populat de animale exotice, șofer de mașini scumpe sau mare admirator de cai. Pasiuni de lux pentru un om care niciodată nu a dat explicații despre modul în care a ajuns să aibă ce are.
Nuțu Cămătaru a intrat pentru prima oară în pușcărie în anii ’90, pentru o tâlhărie, însă a ieșit la scurt timp, fiind cercetat în libertate. A fost arestat în 29 septembrie 1994, alături de alte trei persoane. Cazul a fost trimis în judecată un an mai târziu, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria sectorului 2, în 12 octombrie 1995. Abia în 7 februarie 2003, după ce a avut norocol ca dosarul să-i fie pur și simplu pierdut și să fie nevoie de patru ani pentru a-l reconstitui, Nuțu Cămătaru a fost condamnat la șase ani de închisoare. A atacat cu apel decizia instanței, însă Tribunalul București i-a respins acțiunea. În 29 iulie 2004, la finalul recursului, decizia a rămas definitivă, Nuțu Cămătaru fiind condamnat.
În acești zece ani s-a produs ascensiunea lui Nuțu Cămătaru. În acești ani a ajuns temut în tot Bucureștiul, a ajuns că aibă controlul asupra prostituției în multe zone din Capitală, a ajuns să aibă oameni care se ocupă de trafic de droguri, de trafic de persoane, a ajuns să dea împrumuturi marilor afaceriști ai tranziției românești și să învârtă sute de mii de dolari.
La finalul acestor aproape zece ani, Nuțu Cămătaru, devenit client de lux pe litoralul românesc și deja jucător în „liga mare” a suspecților din Romania, căci era monitorizat de un an de zile în baza unui mandat emis pe chestiuni de siguranță națională, este brusc deranjat din concediu de mascați și arestat într-un alt dosar penal decât cel cu tâlhăria din ’94. Deși pare că nu contează, numărul acelui dosar penal e important pentru că spune multe despre mersul justiției românești: dosarul 147/P/2004. Așa ajunge Nuțu Cămătaru în arest în 23 iulie, deși decizia de condamnare pentru tâlhăria din anii ’90 a devenit definitivă șase zile mai târziu.
Acest dosar, 147/P/2004, este tabloul perfect menit să ilustreze ce anume l-a ținut ocupat pe Nuțu Cămătaru în anii tulburi de după ’90. Iar rechizitoriul procurorilor în acest dosar, precum și interceptările telefonice care au ajuns în presă, par un film de groază plin de scene de o violență greu de imaginat. Cu femei luate de pe stradă și forțate să se prostitueze în promiscuitatea mahalalelor de la periferiile metropolelor europene, cu puștoaice transformate cu forța în dependente de droguri pentru a fi controlate mai ușor, cu bătăi cu bâte, răngi și cuțite.
Din acest dosar au fost disjunse alte cel puțin zece dosare, toate vizându-l fie pe Nuțu Cămătaru, fie pe fratele său Sile, fie pe rudele acestora sau pe cei care s-au aciuat pe lângă cei doi deveniți jupâni ai Bucureștiului. Dosare în care apar nume de politicieni, de șefi de poliție, de avocați și de tot felul de alte VIP-uri.
Într-unul dintre ele, Nuțu Cămătaru a fost condamnat la nouă ani de închisoare, însă pedeapsa i-a fost mult redusă în faza de apel a procesului, unde instanța a decis ca el să facă doar doi ani și câteva luni de pușcărie. Deja în închisoare în urma condamnării la șase ani pentru fapta din 1994, pedepsele i-au fost contopite, astfel că Nuțu Cămătaru a ajuns să aibă de executat doar șase ani de pușcărie. Mai puțin norocos, Sile Cămătaru are un traseu mai complicat decât al fratelui și mentorului său. Ia 15 ani de închisoare în loc de doi și ceva și pierde orice șansă de eliberare.
În toți anii de temniță, Nuțu Cămătaru nu s-a oprit. A fost prins vorbind la telefonul mobil, a încercat să scape de pedeapsă înainte de termen în baza a tot felul de motive, care mai de care mai discutabile. Ba că a câștigat concursuri de șah și rummy, ba că scrie în revista penitenciarului, deși este semi-analfabet, ba că face planton în celulă. De multe ori, din discuțiile sale la telefon, procurorii au ajuns să facă alte dosare, pentru alți interlopi, din alte orașe ale țării, completând un peisaj infracțional suprapus aproape în întregime României: clanul Ștoacă, șefii galeriei Steaua, clanul Hassan de la Bacău, interlopii din Craiova.
Nicio tentativă de ieșire înainte de termen nu i-a reușit lui Nuțu Cămătaru. Judecătorii își motivau respingerile fie arătând că omul nu s-a îndreptat deloc, fie că există pericolul ca procesele încă pe rol în care el este judecat și în care riscă pedepse mari pentru fapte grele să fie mușamalizate, prin intimidarea martorilor, a reclamanților sau a oricui ar fi de folos anchetatorilor pentru a-l înfunda.
În 2009, Nuțu primește o nouă lovitură: este condamnat la 13 ani, în primă instanță, în celebrul dosar 147/P/2004, dosar devenit cunoscut drept cel „de crimă organizată” al fraților Cămătaru și conținând fapte similare: proxenetism, șantaj, fapte cu violență. Procurorii sunt optimiști, probele sunt greu de contrazis, din ce în ce mai multe victime vorbesc, iar clanul Cămătaru pare distrus. După un an însă, din care mai bine de jumătate a fost blocat așteptând motivarea primei instanțe, dosarul este abia la începutul fazei de apel a procesului, după mai multe „evidente” abuzuri de drept din partea celor judecați.
Miza – de altfel nu greu de intuit, având în vederele amenințările cu „două cuțite în spate” sau „luat beregata chiar în tribunal” ale lui Nuțu către cei care au acceptat să vorbească – era ca acesta să fie eliberat din închisoare înainte de o nouă condamnare definitivă, ce ar fi echivalat cu moartea mitului său. Și, evident, aranjarea oricărui dosar care l-ar fi putut aduce din nou în pușcărie, lucru mult mai ușor de făcut din libertate decât „dinăuntru”.
Însă, în ciuda zecilor de dosare în care a fost anchetat, în ciuda faptelor de speriat pentru care a fost judecat și chiar condamnat, Nuțu Cămătaru iese, miercuri dimineață, din închisoare.
Eșecul statului rezidă în însuși faptul că nu a fost capabil să urmărească și să servească interesul public. Căci judecând după informațiile din presa ultimilor ani, interesul public ar fi trebuit să-i determine pe cei chemați să apere siguranța socială să găsească temeiurile legale prin care să-l împiedice pe Nuțu Cămătaru să iasă de după gratii înainte de a plăti pentru tot ce a făcut.
Imaginația ne poate duce cu gândul la o ieșire triumfală din pușcărie, poate chiar cu calul de jumătate de milion de dolari pe care-l are și pe care-l descria, mândru, într-o audiere la Senat, ca fiind cel mai valoros din România. Și, poate, după un mare chef, Nuțu Cămătaru ar putea să încerce să se răzbune pe cei care i-au luat șase ani de viață de lux sau măcar să se ocupe de dosarul aflat încă în instanță, pentru a nu ajunge din nou închis.
