Învățământ

Elevii vor recupera cursurile din 2 și 3 mai, în două zile de sâmbătă

Ministerul Educației Naționale (MEN) a stabilit modalitatea de recuperare a cursurilor care nu se efectuează în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 1-6 mai, când elevii vor avea parte de o vacanță.
Într-o notă transmisă marți, 16 aprilie, MEN a solicitat Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava să informeze toate unitățile de învățământ că orele de curs neefectuate în data de 2 mai vor fi recuperate în data de 20 aprilie.
Totodată, orele de curs din data de 3 mai vor fi recuperate în oricare din zilele de sâmbătă, începând cu data de 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai 2013.
Decizia de stabilire a zilei de recuperare a orelor de curs din data de 3 mai 2013 revine consiliului de administrație al IȘJ Suceava, decizie pe care o va comunica, în timp util, tuturor unităților școlare din subordine.

Recomandări

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Cursuri gratuite pentru folosirea calculatorului, organizate de Consiliul Județean Suceava și Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”