Elevii ar putea merge din toamnă în vizite la ferme și s-ar putea ocupa de grădinărit



Peste 1,6 milioane de elevi din clasele I-VIII ar putea merge din toamnă în vizite la ferme sau la stațiuni de cercetare și s-ar putea ocupa de grădinărit, pentru a cunoaște beneficiile fructelor și legumelor, costurile pentru aceste activități urmând să fie suportate de consiliile județe sau locale
Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de Hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), care stabilește măsurile adiacente ale programului de încurajare a consumului de fructe în școli.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii arată, într-un comunicat de presă remis, marți, agenției MEDIAFAX, pe lângă distribuția gratuită de fructe în școli, statele membre au obligația să implementeze măsuri adiacente pentru formarea și fixarea de obiceiuri alimentare sănătoase în rândul copiilor.
Astfel, Ministerul Agriculturii propune ca măsuri adiacente pentru anul școlar 2010-2011 organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la stațiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziții, târguri sau alte evenimente ori activități similare. De asemenea, elevii ar putea participa la activități de grădinărit sau la concursuri tematice cu premii și ar putea fi informați, prin broșuri sau materiale didactice, despre beneficiile consumului de fructe și legume proaspete.
„Acestea au ca scop conștientizarea, în rândul elevilor din clasele I-VIII, a specificului fructelor și legumelor ca produse agricole, a rolului acestora în alimentația umană, precum și a beneficiilor consumului de fructe și legume proaspete și, prin urmare, crearea și fixarea de obiceiuri alimentare sănătoase. Pe termen lung, implementarea acestui program la o vârstă la care se formează obiceiurile alimentare poate contribui la reducerea cheltuielilor destinate tratării diferitelor afecțiuni (de exemplu obezitatea și diabetul) cauzate de o alimentație nesănătoasă”, potrivit MADR.
Consiliile județene sau locale ale sectoarelor municipiului București și, respectiv, ale comunelor, orașelor și municipiilor sunt obligate să pună în aplicare cel puțin una dintre aceste măsuri adiacente, costurile urmând să fie suportate de acestea.
Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a precizat că aceste măsuri sunt opționale pentru elevi, iar aceștia nu vor fi obligați să facă „muncă patriotică”.
„Fiecare autoritate locală poate implementa una sau mai multe măsuri, în funcție de preferințe și buget. Decizia aparține, în totalitate, acestora. Dacă aleg să organizeze vizite la ferme legumicole sau pomicole, dacă tipăresc broșuri și materiale didactice sau optează pentru activități de grădinărit sau concursuri tematice ori dacă aleg două sau mai multe dintre aceste măsuri adiacente, totul depinde de hotărârea lor. Subliniez, o dată în plus, că măsurile sunt opționale, iar copiii nu vor fi obligați, sub nicio formă, să facă «muncă patriotică»”, a spus Mihail Dumitru, citat într-un comunicat de marți al Ministerului Agriculturii.
Potrivit inițiatorilor proiectului de HG, activitățile de grădinărit se încadrează în categoria activităților în aer liber și au fost gândite ca un mod de relaxare în natură a copiilor, iar participarea elevilor este opțională, nu obligatorie, „opțională fiind și consumarea mărului oferit în școală, chiar dacă furnizarea acestuia este obligatorie”.
„În funcție de vârstă, elevii pot participa, de exemplu, fie la plantatul unor arbuști sau pomi fructiferi – și când spun asta nu mă gândesc la plantatul unei întregi livezi, ci a unui puiet – fie la udatul florilor sau a legumelor cu ajutorul stropitorilor etc. La acest fel de activități ne-am gândit atunci când am ales activitățile în timpul liber ca activități adiacente programului de încurajare a consumului de fructe în școli și nu la a trimite copiii la muncă patriotică”, a mai spus ministrul Mihail Dumitru.
Reprezentanții Ministerului Agriculturii au precizat că 1.688.995 de elevi din clasele I-VIII, din învățământul public și privat, vor beneficia de programul fructe în școli, limita valorii zilnice fiind de 0,30 lei pe elev. Pentru anul școlar 2010-2011 România a obținut 9.659.220 de euro, aproape dublul fondurilor alocate pentru 2009-2010.
Ministerul Agriculturii menționează că în 26 februarie a notificat CE privind strategia de implementare a programului, care cuprinde informații legate de grupul țintă, produsul distribuit, măsurile adiacente și bugetul programului.