Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a declarat vineri pentru MEDIAFAX că își va petrece sărbătorile de Paște la Sinaia, alături de familie și de prieteni.
Udrea a spus că i-a fost foarte greu să aleagă între destinațiile turistice românești, care au o valoare deosebită în preajma sărbătorilor de Paște.
„După ce anul trecut, de Paște, am fost în Bucovina și pe Litoral, unde am petrecut alături de turiști clipe de neuitat, anul acesta am decis să aleg o altă destinație”, a afirmat Udrea.
Ea a adăugat că, „din păcate”, nu poate ajunge la mănăstirile din Oltenia, unde i-ar fi plăcut să meargă.
„O să-mi petrec sărbătorile de Paște în Sinaia, cu familia și cu prietenii”, a mai spus ministrul Dezvoltării și Turismului.
Elena Udrea a petrecut și sărbătorile de iarnă la Sinaia, unde s-au aflat și președintele Traian Băsescu cu familia, dar și lideri PDL.