El este suspectul în cazul crimei pasionale de la Cluj

agresor cluj
agresor cluj

Polițiștii l-au identificat pe suspectul crimei de la Cluj. Acesta este Muhamed Iman Mustafa, un tânăr cu mamă suceveancă și tată arab. Polițiștii suceveni au instituit deja filtre pe drumurile din județ și verifică mașinile în căutarea suspectului.
Bărbatul este bănuit că în noaptea de duminică spre luni, a ucis o tânără originară tot din Suceava care tocmai se întorsese la Cluj. Motivul pentru care s-a ajuns la acest gest extrem pare să fi fost gelozia. Anchetatorii spun că pe telefonul fetei au fost găsite mai multe mesaje de amenințare din partea celui care i-a curmat viața, printre care și amenințări cu moartea.
După ce și-a lovit iubita cu cuțitul de mai multe ori, agresorul a părăsit locul faptei. Echipajul medical chemat la fața locului a încercat să o salveze pe tânără, dar aceasta pierduse prea mult sânge și toate eforturile s-au dovedit zadarnice. Tânăra avea 30 de ani și lucra ca asistentă medicală în Cluj. Atacatorul este căutat și acum de polițiștii din Cluj, dar au fost alarmați și colegii lor din Suceava.

Recomandări

Un sucevean prins beat la volan, după ce a intrat cu mașina în șanț, dus pentru 24 de ore de arest la Vaslui

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate