În acest weekend se vor disputa partidele din etapa a XVII-a a Ligii a III-a la fotbal. După victoria repurtată în runda precedentă la Rădăuți, Sporting Suceava va avea parte astăzi, de la ora 15.00, tot de un meci în deplasare. „Va fi un joc mult mai dificil decât în etapa precedentă, echipa din Pașcani fiind una dintre fruntașele Seriei I, dar mergem să ne jucăm șansa. Avem tot lotul valid și asta ne dă încredere”, a declarat antrenorul „alb-verzilor”, Mihai Guriță.
Un meci la fel de greu are și Bucovina Rădăuți. Formația pregătită de Daniel Stoica va evolua pe terenul grupării Cetatea Târgu Neamț, o formație clasată în prima jumătate a ierarhiei și care luptă pentru calificarea în play-off. Rădăuțenii au mare nevoie de un rezultat pozitiv, în condițiile în care au început sezonul de primăvară cu stângul și continuă să ocupe ultimul loc în clasament.
„Sper să facem un meci bun și să mai spălăm din rușinea trăită în etapa trecută. Am avut o discuție mai fermă cu jucătorii după eșecul cu Sporting și eu sper că am reușit să-i trezesc la realitate. Trebuie să începem urgent să adunăm puncte, pentru că șanse de salvare încă există”, a precizat Manuel Costache, managerul Bucovinei Rădăuți.
Sâmbătă, cu începere de la ora 15.00, în ultimul meci al rundei a XVII-a, se vor întâlni formațiile Bucovina Pojorâta și Petrotub Roman. Echipa oaspete este una cu adevărat solidă, fiind bine poziționată în lupta pentru promovarea în eșalonul secund. De partea cealaltă, fotbaliștii lui Dănuț Mândrilă, chiar dacă au cedat în etapa precedentă pe terenul liderului Știința Miroslava, încă nu au abandonat cursa pentru calificarea în play-off. Se anunță, așadar, o partidă foarte disputată, oficialii echipei sucevene făcând apel la publicul local să vină în număr cât mai mare la stadion, pentru a fi aproape de echipa favorită.
Iată programul complet al etapei a XVII-a:
FCM Dorohoi – Ceahlăul II Piatra Neamț
CSM Moinești – Știința Miroslava
Cetatea Târgu Neamț – Bucovina Rădăuți
Kosarom Pașcani – Sporting Suceava
Bucovina Pojorâta – Petrotub Roman
Aerostar Bacău stă în această rundă.
Clasament
1. Știința Miroslava 15 9 1 5 24-13 28p
2. Petrotub Roman 14 8 4 2 22-11 28p
3. FCM Dorohoi 15 7 5 3 30-18 26p
4. Kosarom Pașcani 14 7 4 3 28-14 25p
5. CSM Moinești 15 8 1 6 30-23 25p
6. Cetatea Târgu Neamț 14 7 3 4 21-16 24p
7. Bucovina Pojorâta 15 5 4 6 15-25 19p
8. Sporting Suceava 14 4 3 7 20-30 15p
9. Ceahlăul II 15 4 3 8 18-28 15p
10. Aerostar Bacău 15 3 1 11 10-21 10p
11. Bucovina Rădăuți 14 1 5 8 11-29 8p