Vicepreședintele secției de fotbal de la CSM Rarăul, Constantin Bulină, a anunțat ieri că gruparea câmpulungeană se retrage din campionatul Ligii a III-a. „Este o decizie grea pe care trebuie să o luăm, însă am fost obligați să ajungem aici din rațiuni financiare. Ne-am zbătut și noi, și primarul, dar din păcate nu s-au găsit bani și oameni de afaceri dispuși să investească în activitatea fotbalistică. Nu avem altă soluție decât să tragem obloanele, iar pe fotbaliști îi așteptăm la club pentru a le oferi dezlegările în alb”, a declarat oficialul câmpulungean.
Chiar dacă pe această temă au circulat diferite zvonuri, Constantin Bulină spune că până la această oră nici un alt club din județ nu și-a exprimat concret dorința de a prelua locul în Liga a III-a deținut de Rarăul.




