N-au trecut nici trei ani de la reabilitarea fațadei Spitalului Vechi din Suceava, că aceasta a și început să se degradeze. Pe timp de iarnă, zăpada și ploaia scurse de pe acoperiș s-au infiltrat în zid, iar bucăți din ornamentul fațadei s-au desprins deja, cele mai afectate fiind secțiile de Oncologie și Pneumologie.
Pentru recondiționarea clădirii ce adăpostește secțiile de Boli Infecțioase, Dermatologie, Pneumologie și Oncologie s-au alocat patru milioane de lei, sumă destinată schimbării acoperișului, a tâmplăriei și a sistemului de încălzire, dar și reabilitării termice a pereților.
Lucrările au durat un an și jumătate, inaugurarea având loc la data de 14 septembrie 2010.
Cele patru secții cuprind 225 de paturi.
Potrivit directorului medical al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Suceava, dr. Doina Ganea Motan, „după o iarnă abundentă în precipitații, fațada Spitalului Vechi prezintă semne de degradare. Din evaluarea făcută de Serviciul Administrativ al unității, rezultă că acest lucru s-a întâmplat din cauza infiltrării zăpezii care s-a depus în cantitate foarte mare pe acoperișul clădirii. Imediat ce vremea se va ameliora, avem promisiuni că firma responsabilă va începe lucrările de reabilitare”. Aceasta a mai afirmat că există o corespondență oficială cu constructorul, acesta având datoria de a remedia această problemă, ținând cont că lucrările de reabilitare sunt încă în perioada de garanție.
SC Casa Design SRL a fost anunțată de problemele apărute
Reprezentanții SJU Suceava au înaintat o adresă în data de 6 februarie 2013 către SC Casa Design SRL (firma contractată pentru executarea lucrărilor de reabilitare), prin care solicită societății să întreprindă o serie de măsuri privind infiltrațiile apărute la pavilionul de Oncologie.
O adresă similară a fost înaintată către Casa Design în data de 13 martie 2013, de această dată conducerea SJU semnalând societății problemele apărute la fațada pavilionului de Pneumologie. Luni, 18 martie, societatea a trimis răspuns către SJU Suceava solicitând conducerii spitalului să convoace o întâlnire între beneficiar și constructor în vederea „stabilirii măsurilor ce se impun pentru înlăturarea deficiențelor care sunt în sarcina constructorului, în perioada de garanție”.
„Clădirea ar fi trebuit să fie de patrimoniu”
Doina Ganea Motan a declarat că vechea clădire a SJU ar fi trebuit să fie de patrimoniu, anul de construcție, arhitectura și importanța sa culturală fiind principalele argumente în acest sens.
Conform acesteia, Spitalul Vechi din Suceava a fost construit în perioada 1891-1903, iar acolo au locuit dr. Teofil Lupu și fiica sa Octavia Lupu, aceasta din urmă căsătorindu-se cu suceveanul Leca Morariu, folclorist și istoric literar. Pentru o perioadă clădirea a adăpostit redacția revistei „Făt-Frumos”, al cărei director era Leca Morariu.
Totodată, din dorința de a proteja clădirea, reprezentanții Muzeului Bucovinei au propus Direcției pentru Cultură și Culte Suceava clasarea Spitalului Vechi în Lista Monumentelor Istorice.