Dumitru Costin: Știu „pe surse” că și alocațiile pentru copii vor scădea cu 15%



Președintele BNS, Dumitru Costin, a declarat, vineri, că știe „pe surse” că la nivelul Guvernului s-ar fi luat decizia diminuării și a alocațiilor pentru copii cu 15%.
Costin nu a oferit sursa informației pe care a lansat-o.
„Din câte am înțeles, s-a luat hotărârea diminuării cu 15% și a alocațiilor pentru copii”, a spus el.
Întrebat de unde are această informație, Costin a răspuns: „Vă garantez că e reală. E pe surse, dar e reală”.
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că, după negocierile cu FMI, pensiile și ajutoarele de șomaj vor scădea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, și vor fi reduse „masiv subvențiile”, banii urmând să fie alocați țintit „către cei care au nevoie de sprijin financiar”.
Totodată, el a adresat liderilor sindicali un apel la decență, menționând că aceștia uită că membrii acestor organizații sunt cei care gestionează banii în instituțiile publice ale statului.
Cele cinci confederații sindicale cer președintelui Traian Băsescu o întâlnire de urgență, înaintea finalizării unui acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI), la care să participe și premierul Emil Boc, anunțând că luni vor stabili calendarul protestelor.
„Vă solicităm stabilirea de urgență, înainte de finalizarea înțelegerii cu FMI, a unei întrevederi pentru medierea conflictului social dintre Guvern și mișcarea sindicală pe măsurile propuse, în vederea evitării unor tensiuni sociale ce pot degenera în situații conflictuale similare celor din Grecia”, arată sindicaliștii într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Traian Băsescu.
Liderii celor cinci confederații au anunțat, după întâlnirea de vineri, că vor decide luni calendarul de proteste, care va cuprinde mitinguri și greve generale.