Colegiul „Ciprian Porumbescu”

Duetul româno-spaniol Răzvan Suma – Josu Okiñena, concert de excepție la Suceava

Violoncelistul Răzvan Suma, alături de un mare pianist spaniol, care îi este și un foarte bun prieten, alături de care cântă de aproape zece ani, Josu Okiñena, a încântat joi seară publicul sucevean cu un concert extraordinar, susținut la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Pentru o oră și un sfert, cu o foarte scurtă pauză între cele două părți ale concertului, sucevenii care au vrut să evadeze din cotidian și au ales muzica clasică nu au regretat. Timpul a trecut pe neașteptate. Concertul „Vă place Brahms?”, în care cei doi muzicieni de talie mondială au făcut o demonstrație de virtuozitate artistică, a fost pe placul melomanilor.
Artiștii i-au răsfățat pe suceveni cu cele două sonate pentru pian și violoncel compuse de unul dintre „giganții muzicii clasice”, Johannes Brahms, iar la bis le-a oferit un fragment muzical semnat de Robert Schuman.
Au primit, la final, aplauze binemeritate.
O întâmplare amuzantă a dus la o prietenie frumoasă
Răzvan Suma a interpretat la violoncelul său de patrimoniu universal – Maucotel-Fournier, creat la Paris în anul 1849.
Publicul a aflat și povestea întâlnirii dintre cei doi parteneri de scenă, care se leagă de o întâmplare inedită și amuzantă, petrecută pe tărâm spaniol, în anul 2002, când Răzvan Suma a participat la concursul internațional „Villa de Llanes”, unde trebuia să aleagă, din lista pusă la dispoziție de organizatori, un pianist corepetitor. A ales și a fost convins, după sonoritatea numelui, că este vorba despre o artistă… japoneză! Surpriza a fost așadar mare când cei doi s-au cunoscut și artistul român a văzut că nu este vorba despre o pianistă, ci despre un pianist și nu japonez, ci spaniol. Răzvan Suma a câștigat concursul și de aici s-a născut o foarte frumoasă colaborare: cei doi au cântat împreună în cele mai importante săli de concerte din Spania, România sau Argentina.
Până pe 29 octombrie, Răzvan Suma va concerta în mai multe orașe din țară: Deva, Timișoara, Cluj-Napoca, Baia Mare, Carei, Bistrița, Oradea, Pitești, Brașov și București.

Recomandări

„Grădini muzicale” – concerte de muzică clasică, în fuziune cu alte genuri, dar și cu teatru și video art, în spații neconvenționale

Peste 50 de artiști urcă pe scenă la Iulius Mall Suceava pentru un concert caritabil: Direcția 5 și Nicolae Furdui Iancu, printre invitați

Copiii de la Romantic Art Music Suceava au obținut rezultate remarcabile la un concurs de muzică ușoară organizat la Piatra Neamț

Actorul sucevean Alexandru Marin, în juriul Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Gr. V. Birlic”