La 14 iunie 1940, un tren de deținuți politici polonezi se deplasa lent către o fostă cazarmă din sudul Poloniei ocupate, acesta fiind primul convoi spre Auschwitz, unde vor fi exterminate 1,1 milioane de persoane, dintre care un milion de evrei, transmite AFP.
Sunt 728 de bărbați, ieșiți din închisoarea Tarnow și împinși, într-o căldură înăbușitoare, în vagoane cu ferestrele închise, având o destinație necunoscută.
Cei mai în vârstă vor recunoaște pe drum numele german al orașului Oswiecim scris pe un panou: „Auschwitz”, scris în caractere gotice.
Șaptezeci de ani mai târziu, la inițiativa Asociației familiilor de la Auschwitz, un tren parcurge din nou luni, în mod simbolic, cei 140 de kilometri.
Înainte de plecare, un mic monument cu cele 728 de nume și un triunghi roșu, culoarea prizonierilor politici, marcat cu litera „p”, de la polonezi, a fost dezvelit la gara din Tarnow.
Un omagiu urma să fie adus „tuturor victimelor lagărelor germane naziste”, la sosirea în lagărul Auschwitz. Acest lagăr a fost inițial creat pentru a distruge rezistența poloneză și elitele țării, dar a fost transformat apoi de Germania nazistă în lagăr al morții pentru evreii din Europa, devenind un simbol al Holocaustului.
Kazimierz Zajac, în vârstă de 86 de ani, reface călătoria. „Ni s-a spus că suntem duși într-un lagăr de concentrare, dar nici unul dintre noi nu știa ce era acela un lagăr de concentrare”, a spus el, în tren.
Zajac are brațul tatuat cu numărul 261. El a păstrat cu grijă acest număr și triunghiul roșu cusute în acea perioadă pe uniforma sa de prizonier.
Ca și în 1940, convoiul a avut o oprire în gara din Cracovia. Acolo, acești bărbați, dintre care numeroși au încercat să se alăture prin Slovacia și Ungaria armatei poloneze din Franța, au aflat despre intrarea în aceeași zi a trupelor germane în Paris.
„A fost ca și cum pământul ne-ar fi fugit de sub picioare. Am fi avut ca destinație Franța, armata poloneză și iată că Parisul era ocupat și că Franța se preda”, a povestit, în timpul unui interviu anterior pentru AFP, Kazimierz Albin, care avea 17 ani în acea perioadă.
Ei au fost tatuați cu numere de la 31 la 758, deoarece 30 de deținuți germani de drept comun (folosiți drept „kapo”) erau deja acolo. În primele săptămâni, ei au fost instalați în clădiri ale Monopolului tutunului, nu departe de cazarmă. Printre ei se afla un număr redus de evrei.
La sosire, au fost bătuți și aliniați. „«Evreii nu vor trăi mai mult de o lună, preoții trei luni și pentru ceilalți, singura ieșire posibilă va fi pe coșul furnalului crematoriului», ne-a spus ofițerul SS Friesch”, își amintește Zajac, rămas în lagăr până în 19 decembrie 1944.
Cel puțin 227 dintre ei au murit la Auschwitz și 300 au supraviețuit războiului.
Alte convoaie au urmat și, până în primăvara anului 1942, Auschwitz a fost ocupat în mare parte de deținuți polonezi non-evrei. Kazimierz Albin, care a reușit să evadeze în februarie 1943, a fost martor în 1942 al sosirii masive a evreilor din întreaga Europă și al creării lagărului Auschwitz-II, sau Birkenau, loc de exterminare a evreilor – femei, bărbați, copii, bătrâni.
El își amintește cu groază de convoaiele de „familii cuprinzând trei generații” și de detaliile legate de exterminarea în camerele de gazare, auzite din conversațiile deținuților „kapo” beți.
Un milion de evrei au murit la Auschwitz-Birkenau, precum și 70.000-75.000 de polonezi non-evrei, 21.000 de țigani, 15.000 de prizonieri de război sovietici și 10.000 până la 15.000 de alți prizonieri, printre care și membri ai rezistenței, potrivit datelor furnizate de muzeul lagărului.
