În zilele de 10 – 11 iulie, la Shopping City are loc în premieră pentru Suceava și pentru întreaga Moldovă o etapă oficială din Campionatul Național de Drift și expoziția de tuning și car – audio.
Timp de două zile, parcarea Shopping City Suceava va găzdui o etapă oficială a Campionatului Național de Drift. În cadrul evenimentului, peste 25 de piloți își vor demonstra îndemânarea în arta derapajelor controlate la bordul unor mașini foarte puternice, de aproape 500 de cai putere. Alături de ei, veți descoperi mașinile tunate și pe cele care scot mii de wați din instalațiile de car-audio, o adevărată expoziție, alături de fete frumoase.
Competiția de drift va fi jurizată de către oficialii King of Europe, cea mai mare competiție de acest gen din Europa. Mike Procureur din Franța, Președintele King of Europe (KOE), alături de Drăgan din Serbia, va juriza evoluțiile piloților români. Piloții vor fi punctați în funcție de viteza mașinii, de derapajul controlat și de apropierea față de jaloanele de pe traseu. La Suceava, în cadrul etapei din Campionatul Național, se vor aplica aceleași norme de jurizare și securitate ca la o competiție de nivel internațional.
Cei mai cunoscuți piloți de drift din România, HAIși KNS, vin alături de ceilalți piloți să participe la etapa de la Shopping City Suceava. HAI-ul conduce un Nissan Silvia, iar KNS un Nissan Skyline, ambele cu puteri de peste 250 de cp fiecare.
Suceava este reprezentată de doi piloți în Campionatul de Drift al României, Mihai Maxim și Răzvan Frățianu. Răzvan conduce un BMW M3 de 321 de cp și va încerca la bordul acestuia să câștige o cupă, la el acasă. La ultima etapă a ratat podiumul la numai un punct.