Decizie

Dragoș Juravle a demisionat de la conducerea APIA Suceava



Dragoș Juravle: „Am primit o ofertă de la PD-L Suceava”
Dragoș Juravle: „Am primit o ofertă de la PD-L Suceava”

Directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție din Agricultură Suceava, Dragoș Juravle, a demisionat din această funcție pentru a putea candida din partea PD-L pentru funcția de primar al orașului Vicovu de Sus.
Demisia lui Juravle din funcție a fost acceptată de conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, după ce acesta a depus inițial o cerere de suspendare a activității de director al APIA Suceava, după care a revenit cu o cerere de demisie.
Din informațiile pe care le deținem, intenția lui Dragoș Juravle a fost să obțină suspendarea activității de director la APIA Suceava pe perioada campaniei electorale, urmând ca în eventualitatea în care ar fi pierdut în alegeri să revină la această funcție.
Cu toate acestea, în cele din urmă Juravle a optat pentru varianta demisiei, cerere care i-a fost aprobată ieri de Ministerul Agriculturii.
În aceste condiții, este de așteptat ca în perioada imediat următoare să fie numit un nou șef al APIA Suceava, până la organizarea unui nou concurs. Dragoș Juravle a ocupat, până în luna februarie 2008, funcția de director al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, fiind susținut să ocupe acest fost de către PNL.
Juravle susține că nu s-a decis dacă va candida pentru PD-L În ceea ce-l privește pe Dragoș Juravle, acesta a declarat, în cursul zilei de ieri, că momentan nu a luat nici o decizie cu privire la demisia din funcția de director al APIA Suceava.
„Eu sunt în continuare director al APIA Suceava”, a spus Juravle, care a precizat că în momentul de față nu a luat nici o decizie legată de o eventuală candidatură din partea PD-L Suceava.
„Am primit o ofertă de la PD-L Suceava pentru a candida din partea acestui partid la primăria din Vicovu de Sus. Deocamdată este o propunere și nu am luat nici o decizie în acest sens”, a precizat șeful APIA Suceava.
Cu toate acestea, afirmațiile acestuia sunt contrazise de către vicepreședintele PD-L Suceava, deputatul Romică Andreica, care a anunțat, într-o conferință de presă susținută ieri, că Dragoș Juravle este pe lista de candidați PD-L pentru Consiliul Județean Suceava.
„Până acum nu s-a stabilit ce loc va ocupa pe această listă, dar cu siguranță domnul Juravle va candida din partea PD-L pentru o funcție de consilier județean”, a arătat liderul democrat liberal sucevean.



Recomandări

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți
Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți