– Deși în mitologia românească acest personaj este negru, în urba Cajvanei, în preajma sărbătorilor, tinerii pregătesc masca „dracul alb”
– Întotdeauna dracul alb este îndepărtat din casă de către moșneag, personaj care alături de babă, capră, țigancă, formează grupul de mascați din Cajvana
– Toate aceste personaje sunt jucate numai de băieți, care în seara de Anul Nou pregătesc farse femeilor din sat, fiind interzisă divulgarea mascaților
Îmbrăcați țărănește, cu opinci în picioare, colțuni de lână, căciuli de miel pe cap sau baticuri negre cu flori galbene, un grup de copii de la Cajvana ne-au convins că „dracu-i alb”. Meșteri la doar 7 – 8 ani, aceștia ne-au făcut o demonstrație. Au luat două coarne de berbec, piele de oaie dubită, fuior de cânepă, ață roșie, un degetar din blană de oaie, pe care l-au folosit pentru nas, un ac și s-au pus pe treabă. Dracul a ieșit alb. Sarsailă, Michiduță, Achiduță, Tartoru’ sau cum l-or mai fi numit românii, depinde de zonă, nu avea nimic înspăimântător în el, ci era o mască care, după cum ne-au spus copiii, are rolul de a îndepărta duhurile rele. Învățătorul Traian Seserman, cel care a format acest grup de copii, care confecționează măști pentru sărbătorile de iarnă (dar care pictează și icoane pe lemn) înveselind întreaga suflare a urbei pentru câteva zile, ne-a spus că doar la Cajvana… dracu-i alb. „Așa îl văd oamenii de aici. Mascații sunt personaje care le apără identitatea oamenilor, de aceea, cu ajutorul strigăturilor personajele negative sunt înlăturate, lăsând loc celor care aduc veselie în case, mai ales că toate aceste personaje sugerează trecerea timpului, cele rele sunt lăsate în anul vechi, iar cele bune sunt trecute în noul an”, ne-a explicat Seserman. Pe lângă măștile pe care le confecționează copiii la școală, tinerii din sat au propriul lor stil de a face măști, folosind materiale tradiționale care altădată erau utile prin casă (bundițe de miel uzate, fuioare de cânepă, piei de oaie, pălării vechi, blană de diferite animale, dar și porumb fiert, fasole, nasturi, doage rupte) pe care le scot la vedere de sărbători. În această recuzită nu au ce căuta plasticul și hârtia. Lucrul la măști le ia destul timp, așa că de la începutul lunii decembrie se apucă de confecționat. Învățătorul Seserman ne-a spus că la Cajvana doar băieții poartă măști. Ei umblă mascați prin sat, în timp ce fetele stau la cratiță. Bărbații umblă travestiți, joacă rolul de țigănci, de babe, vrăjitoare, cu foarte mult succes.
– Farsele mascaților
Femeile sunt cele supuse farselor în noaptea dintre ani. Un obicei străvechi, dar care se practică și astăzi la Cajvana, este acela ca în noaptea de Anul Nou, grupuri de patru, cinci bărbați mascați să meargă la unele gospodine din sat, pentru a le face câte-o farsă. Regula este că nimeni nu trebuie să se supere. De multe ori în grupul de mascați este chiar soțul sau iubitul uneia dintre femeile „vizitate”, dar este atât de bine deghizat și „fărbuit” încât femeia nu-și dă seama că este el. Și chiar dacă ar cunoaște pe un personaj dintre cei mascați, aceștia nu vor recunoaște, pentru că, tradiția spune că „este interzisă divulgarea mascaților”. Femeile sunt puse de multe ori în fața unor situații destul de neplăcute: sunt scoase desculțe în curte, sunt luate la dans, li se iau lucruri din casă, i se spun chiar glume deocheate, și toate fără ca femeia să se supere, că doar este noaptea mascaților.
După ce merg toată noaptea pe la casele oamenilor, tinerii „predau” măștile generației a treia, bărbaților vârstnici, care fac și ei turul cunoștințelor, spre a se înveseli și a-și ura un an nou fericit.
– Dansul „Cureaua”, doar la Cajvana
Jocul „Cureaua”, pe care mascații îl interpretează cu prilejul sărbătorilor de iarnă, joc preluat și de ansambluri folclorice („Stejărelul”) care nu folosesc măști, doar costumele populare, este păstrat doar de căjvăneni. Pe vremuri, acest dans purta denumirea de „cățeaua”, dar comuniștilor li s-a părut un termen prea dur, și i-au schimbat denumirea în „cureaua”, denumire folosită și astăzi. Acest joc are aproape aceeași temă ca și jocul „Arcanul”, pentru că în strigături se regăsește aceeași revoltă a țăranului român care este luat cu forța de la munca câmpului, și dus în armată. „Aho arcanu’ /Da’ unde-i băitanu /S-o dus la moară /Ș-acolo ce făcea /Lua drugu morii /Și dă-i odată, și încă o dată /Și mai odată /Văleleu…cureaua…”. Aceste versuri redau sentimentul de revoltă al poporului român împotriva ducerii cu forța a feciorilor în armată, în timpul domniei habsburgice”, ne-a explicat Traian Seserman. Cu acest joc, dar și cu jocul caprei (descântecul caprei, negoțul caprei) mascații duc mai departe, prin toate cartierele urbei („Scânteia”, pentru că este așezat mai pe deal, mai aproape de stele, „Balta”, pentru că este așezat pe un loc mai umed, mai băhnos, și Burdujeni, de la burdujel – ornament la bundițele din portul popular) tradițiile sărbătorilor de iarnă. Mascații sunt însoțiți de „cetele de frumoși”, adică grupuri de tineri sau vârstnici care merg înaintea mascaților, colindă sau spun o urătură, și dau de veste gazdei că după ei intră mascații.
