Cercetătorii francezi au descoperit două tipuri noi de virusuri care sunt atât de mari încât ar putea fi considerate noi forme de viață, potrivit unui studiu publicat joi în revista americană Science, informează AFP.
Cercetătorii francezi s-au declarat „extrem de surprinși” de descoperirea a ceea ce ei denumesc „pandoravirus”, o clasă de virusuri care nu sunt înrudite cu virusurile care îi îmbolnăvesc pe oameni.
Aceste pandoravirusuri sunt remarcabile prin mărimea deosebită a genomului lor, care conține între 1.900 și 2.500 de gene, în condițiile în care virusul gripei conține doar 10 gene. Cu titlu comparativ, genomul uman include aproximativ 24.000 de gene. Precedentul record observat la un virus era de 1.200 de gene.
De obicei, virusurile nu sunt considerate forme de viață propriu-zise, însă anumiți oameni de știință consideră că aceste virusuri uriașe ar putea fi clasate ca organisme vii.
Unul dintre cele două virusuri uriașe, Pandoravirus salinus, a fost descoperit într-un strat sedimentar în largul coastelor chiliene. Celălalt, Pandoravirus dulcis, a fost găsit pe fundul unui lac, în apropiere de Melbourne, în Australia.
Observate la microscop, aceste două virusuri noi par mult mai asemănătoare cu celulele vii decât alte virusuri cunoscute.
Acest fapt se explică prin aceea că pandoravirusurile provin dintr-o familie diferită de virusurile cunoscute până acum, afirmă Jean-Michel Claverie, profesor la Facultatea de medicină Aix-Marseille, și Chantal Abergel, directorul departamentului de cercetare de la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS).
Forma lor și cantitatea de gene pe care le conțin „ne-au făcut să ne gândim la Cutia Pandorei: deschiderea acestei cutii va zgudui cu adevărat bazele cunoașterii noastre despre virusuri”, au adăugat cei doi cercetători.
„Absența asemănărilor, pentru cele mai multe dintre genele lor, cu celelalte forme de viață ar putea să indice că aceste virusuri provin dintr-o linie de celule primitive, total diferite”, au spus ei.
Oamenii de știință francezi speră că descoperirea lor va permite finanțarea altor cercetări științifice despre felul în care funcționează pandoravirusurile, fapt care ar putea duce la inovații importante în domeniul biomedical și biotehnologic.
Studiu
Două tipuri noi de virusuri uriașe, descoperite de cercetătorii francezi
