Două drumuri județene vor fi modernizate cu fonduri europene



Consiliul Județean Suceava a obținut finanțare pentru reabilitarea a două drumuri județene, valoarea investițiilor ridicându-se la peste 11 milioane de euro.
Șeful administrației județene, Gavril Mîrza, a spus că două din cele șapte proiecte pentru modernizări de drumuri, depuse la Agenția de Dezvoltare Regională, au trecut de comisia de evaluare și urmează a fi finanțate în cursul acestui an.
Mîrza a spus că unul dintre proiecte, cu o valoare de 7,39 milioane de euro, vizează modernizarea a 27 de kilometri de drum județean, pe traseul Dărmănești – Calafindești – Negostina – Siret.
De asemenea, tot din fonduri europene urmează să fie reabilitat și drumul județean Salcea – Verești – Fântânele – Roșcani, pe o porțiune de 18 kilometri, valoarea investiției fiind de 3,92 milioane de euro.
„Sunt proiecte pentru care s-a obținut finanțarea, iar de acum urmează să demarăm procedurile în vederea organizării licitațiilor de execuție. Sunt primele două proiecte aprobate din cele șapte pe care le avem deja depuse la Agenția de Dezvoltare Regională, și sperăm ca și pentru celelalte cinci să obținem în cel mai scurt timp finanțarea”, a declarat Gavril Mîrza.
El a precizat că instituția pe care o conduce a pregătit, în total, 34 de proiecte în vederea obținerii finanțării pentru reabilitarea a 1.200 de kilometri de drumuri județene.