Ieri dimineață

Două accidente unul după altul, pe trecerile de pietoni din Suceava

Un al treilea pieton a fost accidentat aseară, în zona Catedralei, lângă trecerea de pietoni. Foto: Doru HALIP
Un al treilea pieton a fost accidentat aseară, în zona Catedralei, lângă trecerea de pietoni. Foto: Doru HALIP

Două accidente pe trecerile de pietoni s-au înregistrat ieri dimineață în municipiul Suceava, în interval de mai puțin de zece minute.
Poliția informează că în jurul orei 8.10, pe strada Ștefan cel Mare, Marian R., un șofer în vârstă de 22 de ani, localnic din Suceava, l-a surprins și accidentat pe Gheorghe H., în vârstă de 55 de ani, și el din Suceava, care traversa regulamentar strada, pe trecerea de pietoni din fața Palatului de Justiție Suceava. În urma impactului, bărbatul de 55 de ani a suferit fractură de gambă dreaptă, leziune gravă care necesită, la o primă estimare, dacă nu apar complicații, 40-45 de zile de îngrijiri medicale.
Aproximativ zece minute mai târziu, scenariul avea să se repete în apropiere, pe trecerea de pietoni de la BNR.
O tânără șoferiță, Adriana A., în vârstă de 24 de ani, localnică din Suceava, a acroșat-o pe locul marcat pe Alina G., o tânără de aceeași vârstă. În acest caz consecințele accidentului sunt mai puțin grave, victima suferind leziuni ușoare care necesită câteva zile de îngrijiri medicale.
În ambele cazuri, conducătorii auto au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Un al treilea accident în care a fost implicat un pieton s-a petrecut aseară, în jurul orei 18.00, în apropiere de Catedrala de pe strada Mărășești. Un bătrân în vârstă de 80 de ani a fost acroșat de un taxi, în timp ce încerca să traverseze strada, în zona trecerii de pietoni din fața blocului Bebelușul. În acest caz însă, au constatat polițiștii, victima s-a angajat în traversare neregulamentar, pe lângă trecerea de pietoni, și fără a se asigura. Din primele informații oferite de medici, octogenarul (care, după ce a fost agățat de oglinda retrovizoare, s-a lovit de parbrizul mașinii), nu suferise leziuni grave.
Accidentele în care sunt implicați pietonii reprezintă cea mai mare problemă a traficului din municipiul reședință de județ. Practic, anul trecut, mai bine de jumătate din numărul accidentelor au avut drept victime pietoni.
Apelul polițiștilor către pietoni este de a se asigura temeinic și atunci când traversează strada pe trecere de pietoni, locurile marcate aflate în afara intersecțiilor semaforizate dovedindu-se a fi cele mai periculoase.

Foto: Doru HALIP
Foto: Doru HALIP
Foto: Doru HALIP
Foto: Doru HALIP
Foto: Doru HALIP
Foto: Doru HALIP
Un al treilea pieton a fost accidentat aseară, în zona Catedralei, lângă trecerea de pietoni. Foto: Doru HALIP
Un al treilea pieton a fost accidentat aseară, în zona Catedralei, lângă trecerea de pietoni. Foto: Doru HALIP

Recomandări

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp

Copiii Iustin și Filofteia, ai preotului Cozma, din Vatra Dornei, grav răniți de Bobotează, au revenit astăzi în sânul familiei

Bătrână din Suceava, înșelată cu o sumă foarte mare de un „medic” care a convins-o că fiica ei are nevoie urgent de o operație