Curtea de Apel București a decis, miercuri, să trimită la Tribunalul Capitalei pentru rejudecare procesul în care Valentin Ceaușescu cere restituirea mai multor tablouri confiscate în decembrie 1989.
Astfel, instanța a admis apelurile declarate în proces și a decis trimiterea spre rejudecare, la instanța de fond, a procesului în care Valentin Ceaușescu cere restituirea mai multor tablouri ce au aparținut părinților săi și care au fost confiscate în perioada revoluției din 1989.
Valentin Ceaușescu a contestat la Curtea de Apel decizia Tribunalului Capitalei pe motiv că soluția acestei instanțe nu clarifică situația juridică a obiectelor cerute.
Concret, în 9 noiembrie 2007, Tribunalul București a constatat autoritatea de lucru judecat după ce, în urmă cu un an, i-a dat lui Valentin Ceaușescu câștig de cauză pentru recuperarea mai multor bunuri confiscate în decembrie 1989.
Pe listă s-au regăsit aproape 50 de tablori semnate de autori celebri, cum ar fi Theodor Pallady, Corneliu Baba, Victor Brauner, dar și sculpturi și piese de mobilier unicat. Nu au fost incluse pe această listă cinci tablouri, respectiv „Natură statică cu pere”, a lui Alexandru Ciucurencu, „Balerina în repaos”, de Iosif Iser, „Natura statică donite”, a lui Alexandru Ciucurencu, „Natură statică cu flori”, a lui Dumitru Ghiață și „Natură statică vas cu flori”, lucrare aparținând lui Nicolae Tonitza.
În fapt, cele cinci tablouri au făcut obiectul unui lung șir de procese în care Muzeul Național de Artă a României (MNAR) a susținut că bunurile i-au fost încredințate în custodie de către organele de cercetare și urmărire penală. Totodată, MNAR a arătat că în procesele-verbale de predare a bunurilor către instituție, în ianuarie 1990, „nu se fac mențiuni despre proveniența și situația juridică a bunurilor predate”.
MNAR mai arăta că nu se cunoaște exact proveniența tabourilor revendicate de Valentin Ceaușescu, o parte fiind aduse în custodia muzeului de revoluționari, și că unele picturi au aparținut întâi statului român după care au ajuns în patrimoniu Partidului Comunist Român
Pe parcursul derulării procesului, Valentin Ceaușescu a formulat un interogatoriu pentru MNAR în care solicita clarificări în legătură cu aceste bunuri, respectiv la condițiile în care a primit și păstrat aceste tablouri. Chemat să răspundă interogatoriului, MNAR a invocat faptul că nu i s-a comunicat nici o sentință definitivă cu privire la restituirea obiectelor.
Astfel, situația juridică a acestor bunuri a rămas neclară, în ciuda deciziilor prin care, în octombrie 2006, Tribunalul decidea „restituirea tuturor bunurilor cu privire la care au fost dispuse măsuri de indisponibilitate și confiscare și care nu au fost restituite, bunuri ridicate de la acesta și de la Nicu Ceaușescu”.
În aceste condiții, decizia din noiembrie a Tribunalului București, în loc să clarifice această problemă, o menținea, motiv pentru care Valentin Ceaușescu a atacat hotărârea judecătorilor cu apel la Curtea de Apel București.