„Donatori onorifici”



„Donatori onorifici”
„Donatori onorifici”

„Cea mai urgisită capitală de județ”
Hotărât lucru că așa e, de vreme ce toate capitalele de județ au căpătat ajutoare de milioane, numai Suceava nu. Oare vechea reședință domnească să nu se învrednicească ea de un ajutor cât de mic, mai ales că e cea mai urgisită capitală? Credem că noi sucevenii (în primul rând parlamentarii) ar trebuie să fim mai dârzi, mai energici, mai intransigenți și mai persistenți în pretențiile noastre. Vorba ceea: obraznicul mănâncă praznicul; rămânând umili cum ni-i felul, ne-o iau alții înainte!”.
„Suceava”, Anul II, Nr. 43, 20 Noiembrie 1937.
„Donatori onorifici”
„E noapte. Medicul de gardă, chemat de urgență la capul bolnavului, observă paloarea acestuia, scăderea tensiunii arteriale, pulsul accelerat…mai apoi o șuviță rubinie se strecoară printre buzele palide. Bolnavul, pus sub observație, manifestă în această clipă o stare de hemoragie digestivă. Dacă licoarea roșie își învolburează cursul, vocea medicului răsună răspicat: Transfuzie! Prețiosul lichid pierdut trebuie înlocuit. Nobilul gest al donatorilor onorifici își capătă semnificațiile de înaltă etică, atunci cînd afli că viețile multor oameni au fost salvate și suferința învinsă”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5264, Suceava, Noiembrie 1964.
„Procedeu eficient de forjare”
Preocupările cadrelor tehnice de la IRUM Vatra Dornei pentru perfecționarea activității de producție se concretizează, între altele, în adoptarea unui procedeu eficient de forjare a semifabricatelor pentru coroane, roți cu lanț, carcase și piese de schimb. Folosirea în acest scop a unor matrițe adaptate diverselor caracteristici ale reperelor, are ca rezultat obținerea unui important spor de productivitate a muncii. Raportat la activitatea acestui an, procedeul permite realizarea unor economii de aproape 50.000 lei, precum și reducerea consumului de metal cu 24 de tone”.
„Zori Noi”, Anul XXVI, nr. 7455, Suceava, Miercuri 8 decembrie 1971.
Rubrică realizată de Tiberiu COSOVAN și Florin PAIU



Recomandări

Ștefania Puntea, în vârstă de 9 ani, a creat brățări, le-a vândut într-o campanie umanitară și a donat banii Asociației Teona Ariana