Donațiile pentru reducerea efectelor crizei totalizează 729.077 lei



Donațiile pentru diminuarea efectelor crizei economice, care sunt venituri bugetare, totalizează 729.077 lei, a anunțat, vineri, Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
„Sumele donate pentru diminuarea efectelor crizei economice constituie venituri ale bugetului de stat și nu sunt afectate unei cheltuieli bugetare anume”, se arată în comunicatul MFP.
Potrivit unui ordin emis recent de ministrul finanțelor, persoanele fizice care donează sume pentru diminuarea efectelor crizei economice în contul „Venituri ale bugetului de stat – Donații pentru diminuarea efectelor crizei economice”, deschis la trezoreria statului, pot face acest lucru fie prin depunere în numerar, la trezoreria de domiciliu, fie prin ordin de plată, prin care banii merg la trezoreria statului.
Donatorii pot alege ca informațiile privind identitatea și sumele donate să fie sau nu publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.